Blog

Anul acesta, când am decis să particip la Conferința Europeană de Terapie de Familie de la Lyon (Franța), a fost mai mult: “acum ori niciodata”.

Nu mai puteam amâna, era timpul să mă prezint și de pe poziția de “expozant”- trainer și să merg acolo cu propria lucrare de specialitate.

Am simțit multă teamă însă, în amestec cu adrenalina, nu m-a doborât. Mai mult era presiunea răspunderii pe care o simt față de profesia mea și de cei pe care urma să îi întâlnesc, față-n față.

A existat un termen limită, în februarie, pe care inițial l-am ratat, în mare, din motive personale. Primul sentiment a fost de ușurare, dar am simțit și un ușor regret. Apoi, perioada a fost extinsă și, cu încurajări din partea celor mai dragi ai mei, am decis că trebuie să ajung la Lyon și că nu mai era timp de pierdut.

Anul trecut am publicat un studiu psihologic, despre iertare, la una dintre cele mai renumite edituri internaționale. Implicarea pentru publicarea lui a fost, în mare, din partea colegilor din echipa de cercetare șiințifică din Olanda și Israel. Workshopul de la Lyon s-a bazat pe experiența mea din colaborarea cu colegii mei, de anul trecut. Am ales un subiect din tema cercetării și am trimis rezumatul. După două luni am aflat despre decizia de a fi admisă. Am trăit intens emoția acestui răspuns pozitiv și am fost copleșită. M-am bucurat enorm.

Trebuie să recunosc, la o vreme, am avut și îndoieli, gânduri pline de axietate despre cum voi acționa efectiv, cum voi face față, dacă vor veni colegi din țară să mă susțină etc. Toate s-au diluat, pe parcurs, iar emoțiile și neliniștea au revenit înainte de workshop, la Lyon, când am aflat că evenimentul pe care urma să-l susțin era BOOKED OUT! Nu mai avea locuri disponibile!

Paradoxal, poate, pentru unii, nu reușeam să simt entuziasm. A fost și greu și intens; o experiență din care am avut ce învăța.
Ideea era că nu mi-am dorit această participare pentru a preda o lecție, pentru a dovedi că sunt bună profesional, ci am ales să mă expun pentru a câștiga experiență, ca parte dintr-un proces de creștere.

De unde venea teama?
Sigur, nu a fost vorba despre o teamă obșnuită, nu era despre supraviețuire, ci despre trecere a unui prag, de trăire a unui context cu miză înaltă.

Este un moment în care îmi doresc să împărtășesc și simt că e relevant să punctez și aceste aspecte. Din păcate, în traseul meu de formare profesională, am dus lipsa majoră de mentori. În România e greu să gasești așa ceva.
O altă tristețe este că nici eu și nici colegi de ai mei nu au fost vreodată încurajați sau susținuți profesional de vreo organizație mamă sau de vreun mentor, să treacă de un prag important, de bază.

Gândind retrospectiv, găsesc atât de trist că nimeni nu a ajuns, în 20 de ani nici formator și nici o persoană inspirațională care să ducă experiența sa dincolo de munca la cabinet. Desigur, responsabilitatea e împărțită, dar acest regret rămâne. E ca atunci când nu primești încurajarea părinților pentru nicio încercare în viață.

O altă tristețe pe care o am, e legată de faptul că, de când particip la această conferință internațională (din 2010), nicio universitate din România nu a venit vreodată cu vreun leader sau învățăcei.
Toate celelalte țări se prezintă constant cu profesori formatori care au echipe tinere cu care desfășoară activități de grup, învață împreună și au parte de un exemplu.

De la Lyon am venit cu cel puțin un gând și o promisiune pentru mine: “voi depune eforul necesar pentru a-mi sprijini colegi să își învingă teama și emoțiile, să își ofere mai multă încredere. Voi crea o echipă frumoasă și împreună vom expune diverse teme științifice și practice de interes.”

M-am blocat la un moment dat la workshop și mintea mea nu mai putea gândi repede în engleză. Nimeni din sala nu m-a judecat, nici măcar cu privirea. Am avut parte de empatie reală și susținere și sunt recunoscătoare.

Paradoxal sau nu, tema lucrării mele a fost “Empatia în procesul psihologic de iertare.”

Mi s-a spus că nici emoția, nici blocajul nu au fost observate și nu pentru că nu au existat, ci pentru că, în firul experienței lor, e firesc și să nu stii uneori și să te împotmolești, dar și să ai nevoie de o scurtă pauză de respirație pentru a te putea întoarce la tine, la idea ta de lucru. A fost importantă ideea mea din studiu, modul în care am elaborat cercetarea și de beneficiile profesionale care ar putea rezulta din interacțiunea cu mine.

În încheiere, greul pe care eu l-am simțit și expereința mea îmi doresc să fie un motiv de curaj pentru colegii mei, de a se expune cât mai repede și cât mai mult în ideea de a crește împreună și de a crea o nouă generație de psihoterapeuți mai activă și mai îndrăzneață. Au trecut aproape 15 de ani de când am primit calitatea de psihoterapeut și aproape 20 de când am început formarea.

Amintirile intense, din punct de vedere emoțional, stimulează o rețea cerebrală specifică pentru reamintire. Amintirile pozitive favorizează legătura, dar nu au urgența reamintirii, pentru supraviețuire.

De la suferința provocată de respingerea socială, până la trauma unei experiențe apropiate de moarte, evenimentele negative rămân întipărite în memoria noastră, cu o claritate uimitoare.

Psihologia evoluționistă și neuroștiința converg asupra unei idei centrale conform căreia amintirea a ceea ce ne face rău este profund adaptivă. Creierul uman, modelat de provocările supraviețuirii, a dezvoltat mecanisme care prioritizează codificarea și reamintirea experiențelor negative, potențial ca o chestiune de viață și de moarte.

Studiile neuroștiințifice au arătat că amintirile emoționale, în special cele negative, activează anumite regiuni ale creierului mai intens decât amintirile neutre sau pozitive.

Amigdala, o structură implicată în procesarea fricii și a amenințărilor, joacă un rol central în modularea puterii de consolidare a memoriei (LaBar, 2007). Aceasta funcționează în colaborare cu hipocampul, care organizează amintirile, și cortexul prefrontal, care interpretează și contextualizează experiențele emoționale. Atunci când indivizii se confruntă cu situații amenințătoare sau traumatice, această triadă de structuri cerebrale se angajează puternic, asigurând codificarea și recuperarea ușoară a memoriei (Wilker, Elbert și Kolassa, 2014).

Răul vs. Bine și rolurile pe care le joacă

În timp ce amintirile negative joacă un rol crucial în evitarea pericolului imediat, amintirile pozitive îndeplinesc o funcție mai subtilă, dar la fel de importantă. Experiențele pline de bucurie consolidează comportamentele care sporesc succesul reproductiv pe termen lung și întăresc coeziunea socială. De exemplu, amintirea unei sărbători sau a unei legături romantice încurajează indivizii să urmărească experiențe viitoare similare, consolidând legătura de grup și forma fizică generală.

Deși putem aprecia un apus de soare frumos sau un moment de afecțiune, acestor amintiri le lipsește de obicei urma neurologică durabilă pe care o poate lăsa în urmă trauma.

În mod neașteptat, sugarii sunt capabili să formeze amintiri puternice legate de experiențele negative, mai arată oamenii de știință.

Recunoașterea faptului că creierul nostru a evoluat pentru a se concentra asupra amintirilor negative poate fi îmbucurătoare. Metode precum reîncadrarea cognitivă, meditația mindfulness-ul și scrisul expresiv reduc în mod eficient impactul emoțional al amintirilor negative și îmbunătățesc rememorarea celor pozitive.

Dr. Sam Goldstein, Facultatea de Medicină a Universității Utah și coautor al cărții „Tenacity in Children”.

“Liming” este un termen care își are originea în Indiile de Vest și care presupune a sta împreună cu prietenii sau singur, dar a nu face nimic special și, cu toate acestea, să te simți bine și relaxat în compania cuiva sau doar cu sine.

Atunci când ai nevoie de liniște psihică, ai nevoie să nu faci nimic, efectiv. A nu face nimic calmează mintea și creează un sentiment de pace care aduce cu sine unele beneficii destul de puternice. Bineînțeles că nu este vorba despre a fi leneș sau pasiv, ci de a te obișnui cu calmul, de a te bucura complet și de a savura momentul, fără a simți vină.

Pentru mulți dintre noi, „Nimic” este un concept străin!

Zilele noastre sunt tot mai aglomerate. De la prima oră și până la noaptea târziu, fiecare moment este plin de întâlniri, e-mailuri, apeluri telefonice și tot felul de drumuri, cumpărături, treburi casnice … multitasking prin viață. Și, dacă se întâmplă să avem un moment liber, cel mai repede folosim telefoanele să ne țină companie.

Timpul liber ne este “furat” de rețele de socializare, site-uri cu seriale sau informații de tot felul, într-un efort frenetic de a rămâne actuali, relevanți și conectați la prezent. În schimb, pe cât suntem de conectați, pe atât ne simțim mai extenuați.

Extenuarea psihică poate afecta foarte ușor sănătatea creierului și poate provoca axietăți profunde. De aceea este atât foarte necesar să ne oprim din când în când, să încetinim ritmul, să învățăm, că uneori, a fi „ocupați” cu a nu face nimic înseamnă o gură de aer proaspăt și un refresh necesar pentru organism, dar și pentru relațiile cu cei din jur.

Așa că, eu îți propun să „liming” mai des, cu cineva în prezența căruia te simți confortabil sau doar cu tine însuți, să îți oprești gândurile, să nu vorbești aproape nimic și să experimentezi LINIȘTEA!

Persoanele inteligente emoțional sunt cele mai echilibrate și, se prea poate, printre cele mai fericite și mulțumite persoane pe care le cunoașteți.

În primul rând, oamenii inteligenți din punct de vedere emoțional se simt în mod constant „norocoși”. Ei par să își amintească de lucrurile bune pe care le au și nu la cele mai puțin plăcute care pot apărea.

Inteligența emoțională este ceva antrenat conștient, la vârsta adultă, pentru majoritatea oamenilor. De asemenea, inteligența emoțională poate fi nativă. Copiii comunică, în mod natural, preponderent emoțional, iar în unele familii adulții se preocupă activ să dezvolte sinele, prin explorarea interiorului emoțional. În astfel de cazuri, în interiorul familiei se confruntă realitatea existențială, cu momentele plăcute și mai puțin plăcute.

În majoritatea situațiilor, după ce dificultatea este rezolvată, persoanele inteligente din punct de vedere emoțional pot petrece timp reflectând și gândindu-se la ceea ce au învățat din această experiență.

De asemenea, persoanele inteligente emoțional sunt capabile să aleagă “calea cea bună”, acceptă pierderea unei confruntări pentru putere, în prezent deoarece cred că ar putea exista o recompensă mai semnificativă în viitor. Această profunzime emoțională le permite să ia în considerare modul în care ceilalți oameni sunt afectați de alegerile lor.

Persoanele inteligente din punct de vedere emoțional încearcă să se bucure de proces în sine la fel de mult ca de rezultat. În loc să se gândească doar la recompensa finală, încearcă să se bucure de „drumul” parcurs.

Cele trei manifestări inteligente din punct de vedere emoțional: recunoștința, asumarea responsabilității și aprecierea procesului la fel de mult ca și a rezultatului, permit menținerea unei forțe și profunzimi emoționale.

Sursă foto: thinkpsych.com

Gândiți-vă la un moment în care eraţi siguri că aveţi control asupra vieţii şi sarcinilor zilnice și apoi ați experimentat o schimbare neașteptată în starea voastră de spirit.

Acel moment a fost un semnal evident că este nevoie de încetinire a ritmului şi reflexie, dar şi conştientizarea noii experienţe care se conecta la sentimentele, gândurile și convingerile mai profunde despre viață.

Dacă nu vă acordați timpul și spațiul de care aveți nevoie pentru a trăi şi procesa pe deplin experiențele, se prea poate să apară dificultăți majore care privesc reglarea emoțiilor și gândurilor negative.

Schimbarea neaşteptată se poate referi la o pierdere legată de un loc de muncă, o prietenie, de sentimentul de siguranță, de o abilitate fizică cu care eraţi obişnuit sau poate însemna un obiectiv ratat sau împlinit parţial.

Fiți blând cu dumneavoastră și dedicaţi-vă momente de odihnă. Permiteți-vă să simțiți ceea ce trebuie să simțiți. Nu vă judecați în același mod în care ați face-o cu cineva la care țineți.

Oferiți-vă spațiul și timpul de care aveți nevoie.

Primiți prea multe cadouri pentru copiii dumneavoastră şi nu ştiţi cum să diminuaţi această cantitate sau acest comportament?

În multe dintre situaţiile în care ne “pierdem” printre rafturi, este vorba despre căutarea unei stări de bine, a unei mulţumiri de moment, a unei fericiri mărunte şi trecătoare. 

Acest model poate fi preluat de copiii din familie, cu multă uşurinţă. Dacă tu, ca părinte vei avea parte de cadouri multe cumpărate sau primite şi ei, ca membri ai familiei, îşi vor dori să experimenteze bucuria de aprimi, de a avea şi, când vor deveni adulţi, de a cumpăra fără a ţine cont de nevoile reale.

„Tocmai am sărbătorit prima zi de naștere a gemenilor noștri, iar familia ne-a copleșit cu o avalanșă de cadouri (toate jucării) pentru ei. A fost foarte drăguț din partea lor și, deși le sunt recunoscătoare pentru eforturile lor, este mult mai mult decât avem nevoie și/sau dorim să aibă copiii noștri.

Am dori să evităm o situație similară de Crăciun: cum să spunem familiei noastre că nu avem nevoie de atât de multe lucruri pe cât ar dori ei să le ofere? (și adulții primesc mult prea mult; nu este doar o problemă a copiilor)” (părinte)

Posibile soluţii:

1) Stabiliți reguli și limite privind oferirea cadourilor, chiar şi de sărbători!

Există familii în care părinţii pot stabili reguli în privinţa cadourilor: “un singur cadou”, „nimic cu baterii” sau regula „vă rog, nu mai multe animale de pluș”. De asemenea, puteți încerca să trimiteți sugestii viitorilor musafiri.

2) Dă mai departe

Drumul jucăriilor de la o casă la alta este o măsură inteligentă de a evita excesul de jucării. Dacă aveți spațiu pentru a depozita ceea ce nu este folosit, utilizaţi-l şi creaţi cât mai multe ocazii de a oferi altor copii, din jucăriile care prisosesc. Acest comportament de dăruire şi generozitate poate fi şi un bun exemplu pentru copilul sau copiii dumneavoastră.

3) Sugerați activități și excursii în loc de jucării

Sugeraţi rudelor şi celor care vor să ofere cadouri copiilor dumneavoastră, că pot folosi banii pe o „experiență”, cum ar fi o zi specială în care să facă anumite activități sau că pot oferi o tabără sau o excursie, amintiri care ar putea dura o viață întreagă!

Descoperirea tiparelor de atașament a constituit o adevărată revoluție în ce privește sănătatea emoțională și, cu precădere, a felului în care oamenii se înțeleg între ei.

Cei mai mulți oameni/parteneri de cuplu invocă “lipsa comunicării” ca principal factor de tensiune şi dispute în cuplu. Fie că se află în conflicte frecvente, fie că trăiesc în relații glaciale, cuvintele sunt purtătoare de emoții, iar interpretarea lor adecvată, punerea sub lupă în mod corect, poate ajuta la o mai bună conștientizare a felului în care fiecare dintre noi funcţionăm şi putem îmbunătăți relațiile în care ne aflăm.

Pe lângă neajunsurile pe care le identificăm mai ușor la celălalt, partenerii tind să-și reproșeze adesea că se comportă ca mama sau ca tatăl din familia de origine.

Din această toamnă clienţii noştri pot accesa un nou serviciu oferit de Simon Institute of Psychology. Este vorba despre un atelier psihologic susţinut în prezenţa unui grup de persoane. Fiecare participant va afla despre propriul stil de ataşament şi modul în care stabileşte conexiunile afective în relațiile romantice.

“Te invit la acest workshop să descoperi care este felul tău de a stabili conexiuni afective în relațiile romantic, care este stilul tău de atașament atunci când te afli într-o relație strânsă cu miză emoțională crescută şi cum s-au format ele.

Cine ești TU din perspectiva atașamentului? Cui te asemeni ca model de iubire, mamei sau tatălui?” (Valentina Şimon, psihoterapeut sistemic pentru cuplu şi familie)

Acest tip de activitate se adresează tuturor adulților care doresc să se cunoască pe sine şi îşi doresc echilibru în relațiile lor.

Beneficiile acestui atelier psihologic

* Conștientizarea propriului stil și limbaj emoțional. Conștientizând reacțiile îţipoţi oferi ajutor pentru schimbarea modului în care reacţionezi şi te comporţi.

* Îmbunătățești comunicarea verbală și emoțională. Conștientizând stilul de atașament poţi să influenţezi o creştere a gradului de empatie, micșorând tensiunile și conflictele în cuplu.

* Creșterea intimității emoționale. Cunoașterea propriul stil de atașament și al partenerului, dar și a felului în care s-a format și funcționează un astfel de stil, ajută la creșterea gradului de conexiune emoțională și a satisfacției, în relația de cuplu.

* Învăţând cum să susții o confruntare sensibilă fără să ajungi la critici intense sau reproșuri, poți ajunge să previi anumite conflicte distructive și să înveți să comunici stările de nemulțumire.

* Descoperi care sunt loialitățile tale emoționale față de familia de origine și unde sunt punctele sensibile: teama de confruntări, frica de respingere, pe care ai putea să le gestionezi mai bine.

* Vei ajunge să conștientizezi cu adevărat cât de diferențiat emoțional este sinele tău, în situații limită, în relația de cuplu, iar acest aspect va aduce plus valoare atât în cuplu, cât și în viața social personală.

 Modul de desfăşurare:

Se va lucra practic, cu fișe de lucru de tipul autoevaluare, dar va exista și dialog interactiv de clarificare și feedback din partea psihoterapeutului

Facilitator:

Şimon Valentina – psihoterapeut sistemic pentru cuplu și familie recunoscut internațional, cu formare la Școala Olandeza de Psihoterapie – NVRG.

“Sunt psiholog acreditat și psihoterapeut în Colegiul Psihologilor din România cu o experiență de peste 20 de ani în domeniu. De 15 ani sprijin, prin psihoterapie, persoane, cupluri sau familii să-și îmbunătățeasca viața și relațiile.

Am participat la numeroase conferințe internaționale ocazie cu care am căutat să-mi îmbunătățesc abilitățile profesionale. Anul acesta am publicat un studiu internațional efectuat cu profesori psihoterapeuți din Olanda și Israel, cu privire la Procesul psihologic de iertare al copiilor deveniți adulți față de părinții lor, pentru rănile emoționale suferite în copilărie.” (Valentina Şimon, psihoterapeut sistemic pentru cuplu şi familie)

Durata evenimentului: de la ora 10.00 la 14.00-15.00 (4-5 ore), iar timpul poate suferi modificări în funcție de dinamica grupului de lucru. Fiecare participant va avea parte de feedback și se va lucra și spontan, experiential, în funcție de specificul subiectului ivit în cadrul de lucru al atelierului. În preyent, această activitate se poate organiza la Cluj-napoca, iar pe viitor, va putea avea loc şi în Alba-Iulia; Târgu-Mureș, Arad, Timișoara sau Baia Mare.

Pentru detalii şi posibile programări puteţi suna la 0749092903 sau adresa un email la:

simoninstitute2019@gmail.com Pe viitor, acest atelier va fi organizat şi în Alba-Iulia; Târgu-Mureș, Arad, Timișoara și Baia Mare.

Care este locul copilului în familie?

Desigur că, odată cu apariția copilului în familie, dinamica vieții se schimbă radical pentru adulți atât din rolul marital al acestora, cât și din cel parental.

Cu precădere, cel din urmă rol va solicita cuplul, familia în ansamblu său să își “dovedească măestria” în a face loc copiilor, în viața lor și de a începe să-și dezvolte abilități de părinți. Practic, ne pregătim să împlinim nevoile copiilor ce acoperă toate aspectele: siguranță, grijă, afecțiune, control și stimulare intelectuală.

Ușor de spus, greu de făcut. Este vorba, în realitate despre un întreg proces complex ce ridică dificultăți părinților și care, de obicei, ajung să conducă spre anumite tipuri de probleme în viața maritală sau de familie.

De exemplu, în cazul copiilor foarte mici, mama poate ajunge la epuizare din cauza copilului care nu doarme noaptea sau nu mănâncă, e nevoită să fie mult mai mult prezentă în preajma copilului şi scade, astfel, atenția pentru partener/soț. În acelaşi timp, dacă soțul resimte acest aspect ca pe o neglijare, ca pe un neajuns și consideră că ar mai trebui să lase copilul și cu altcineva sau să ceară suport pentru a putea avea intimitate, atunci astfel de topicuri duc la disensiuni, de multe ori. În plan logic, explicit, ele sunt reale însă interpretarea lor trebuie făcută la nivel afectiv, profund pentru fiecare persoană în parte.

Un copil, e firesc, să ocupe un loc central în familie, în primii ani de viață. El depinde total de sprijinul părinților pentru dezvoltarea sa, dar și de dispoziția și relația lor, ca adulți.

Un copil are nevoie de o bază emoţională solidă la care se poate întoarce oricând pentru siguranţă. Dacă cei care constituie această bază, părinții:

• sunt neglijenţi cu propria relație de cuplu,
• nu își oferă respect și încredere, unul altuia,
• se consumă în certuri, activităţi epuizante sau suferă,
• ascund secrete sau minciuni,

atunci copilul va fi privat de siguranța emoțională, stima sa de sine va fi scăzută și va ajunge, ca adult, să nu mai aibă încredere în adulți.

Pe de altă parte, acolo unde copiii au deja o autonomie mai mare, au crescut, e recomandat, pentru sănătatea relației, ca partenerii/soții să își facă timp pentru cuplul lor.

Observ, cel mai adesea, ca terapeut de cuplu și familie că multora le vine dificil să își aloce un astfel de timp pentru ei. Motive pertinente se vor ivi adesea, dacă ele sunt căutate: sarcinile de serviciu, treburile zilnice, curățenia, lecțiile, o boală a unui părinte etc., însă, așa cum înțelegem că e nevoie să udăm o floare pentru a nu se usca, la fel de important este ca, periodic, să alocăm timp pentru noi, ca adulți în relație. Frecvența cu care se pot repeta aceste episoade plăcute pentru amândoi părinţii, în faza de familii cu copii mici și preșcolari diferă de la unii la alții, nu trebuie să fie pentru toţi la fel, dar succesul în cuplu apare în urma negocierii și nu a compromisului.

Cât oferi copilului din nevoile pe care le exprimă? Unde greșim ca părinţi?

Primul gând, ca răspuns la prima întrebare ar fi: “cât simte fiecare nevoia”. Însă, îmi doresc să vă spun că, în viaţă contează foarte mult convingerile şi valorile părinților, stadiul emoțional de dezvoltare al lor, ca adulţi și abilitățile generale.

Creșterea şi educarea unui copil, în timpul prezent, nu mai implică doar BINE sau RĂU şi, ca atare, fac sau nu un anumit lucru din aceste două perspective, ci sunt necesare cunoștințe, informații legate despre sine, îmbinate cu capacitatea de a confrunta realități diverse atât concrete, cât și emoționale și, care se bazează pe o gândire circulară, cum spunem noi terapeuții de familie.

A cântări opțiuni înseamnă, pentru un adult, a avea o gândire diversificată și multă reziliență afectivă, pentru că echilibrul nostru, în prezent, rezultă din modul în care ne percepem noi pe noi înşine, iar acest aspect este mult mai important acum, comparativ cu 30-40 de ani în urmă, când lucrurile erau mai liniare.

Abundența schimbă regulile jocului şi are impact direct în relaţiile cu cei din jur și la copii, dar și la părinți. Felul în care fiecare înțelege să mențină echilibrul face diferența, dar e bine să avem în vedere repere sănătoase, să punem acțiunile noastre în oglinda viitorului, să ne întrebăm cum îl vor putea afecta pe copil, peste 10-15 ani, o anumită decizie sau un comportament al nostru, ca părinţi.

Când punem presiune pe copii să facă multe activități extrașcolare perioade îndelungate, apare un efect de suprastimulare. Iar ce se va întâmpla mai târziu, în viață, este că el poate ajunge, ca adult, să nu facă față sarcinilor de familie și tuturor responsabilităţilor care îi apar în viaţă.

Valentina Şimon, psihoterapeut sistemic pentru cuplu şi familie

Sursăfoto: https://www.parents.com/

“Indiferent cât de adâncă este durerea. Către o înțelegere mai deplină a vindecării rănilor părintești din copilărie: un studiu internațional al iertării copiilor adulți”. (Jaap van der Meiden, Alvin Lander și Valentina Simon)

SUMAR

În acest articol sunt descrise concluziile unui studiu privind procesele de iertare ale copiilor adulți, în urma traumelor suferite în familie, în copilărie. În acest sens, au fost realizate interviuri cu 48 de participanți din Olanda, România și Israel. Scopul a fost de a afla şi analiza fiecare experienţă de recuperare psihoterapeutică, folosind iertarea, în urma unei vătămări parentale timpurii.
Concluziile cercetării dovedesc importanța existenţei unei decizii iniţiale de a ierta părintele, luată conştient şi asumată, a unei influenţe puternice a mediului socio-cultural în derularea favorabilă a procesului iertării şi importanţa dezvoltării unui sentiment de compasiune şi înțelegere a părintelui și a vătămării sale, în contextul său temporal, cultural și psihologic.

Iertarea, ca proces, indiferent de nuanţele specifice fiecărei națiuni şi culturi, declanşează doar efecte pozitive atât pentru psihic, cât şi pentru dezvoltarea, în ansamblu, a copilului adult. Iertarea a fost corelată, de-a lungul timpului, în literatura de specialitate, inclusiv cu niveluri ridicate de afecțiune pozitivă generală, acceptare de sine și stăpânire a mediului, stabilitate și calitate a relațiilor, în general.
În esența celor mai multe definiții academice ale iertării se află transformarea, în mod fundamental afectivă, a unei persoane profund și nedreptățit rănite.

Cel care a iertat nu mai caută răzbunare, nu păstrează resentimente, ci, dimpotrivă, manifestă generozitate şi compasiune. În cazul unei vătămări provocate de un străin, iertarea poate fi corelată pur și simplu cu renunțarea la gândurile, motivațiile şi sentimentele negative. În cazurile în care părinții și-au rănit emoțional copiii, iertarea necesită o abordare mai complexă, deoarece aceste răni provocate de părinți pot declanşa durere, furie, animozitate și resentimente puternice şi de durată, la copii.

În multe din cazurile de conflict părinte-copil analizate în acest studiu, abuzurile nu au fost recunoscute la timpul declanşării şi manifestării lor (când victimele erau copii), iar loialitatea existențială a copiilor față de părinții lor a funcţionat ca obstacol în calea acestei recunoașteri. Este vorba despre abuzul emoțional și psihologic, neglijarea, abuzul fizic sau sexual.
“Chiar alerga după mine dacă încercam să scap de pumnii lui… și chiar și când mă târam în pat și mă acopeream cu pătura, el mă bătea până când obosea.”
“Am fost lovită mult și pedepsită pentru lucruri despre care nu știam exact că sunt greșite. Când eram lovită, era chiar în fața mea. Am descoperit că, dacă nu plângeam, se oprea. Așa că, îmi rețineam cu forța lacrimile pentru a face bătaia mai scurtă. Uneori eram și închisă în pivniță.”
“…Mama nu m-a luat niciodată în brațe sau să încerce să mă consoleze, nici măcar nu s-a apropiat de mine, iar în toate acele momente am avut o durere cumplită. În întunericul nopții îl uram pe tatăl meu, voiam să moară, iar a doua zi era ca și cum ar fi fost o altă persoană și, cumva, l-am iertat. Am dezvoltat o mulțime de simptome pentru o perioadă foarte lungă de timp, de la atac de panică în timpul somnului, până la crize de epilepsie sau aveam impresia reală că mă voi sufoca.”
Procesul iertării a început în perioada adultă, iar la declanşarea lui a contribuit perspectiva matură asupra vieţii (sensul vieții, durerea și capacitatea de a face față durerii, natura umană) şi experiențele trăite ca adult.

Aproape jumătate dintre participanți au vorbit despre o conștientizare a faptului că nu mai vor să trăiască în calitate de victime și nici să permită ca cei dragi lor să fie indirect victimizați de rănile timpurii suferite de părinții lor.
De asemenea, participanții au menționat existenţa unor figuri importante în mediul lor care au ajutat la consolidarea deciziei de a ierta. Dintre aceste persoane, psihoterapeutul se regăseşte cel mai frecvent.

În acelaşi timp, este vorba şi despre un mediu propice dezvoltării sentimetului de iertare şi anume religia, spiritualitatea. Pentru asumarea iertării, este importantă, aşa cum reiese din acest studiu international, conştientizarea posibilelor deficiențe și limitări ale părinților, propriile răni psihologice ale acestora.
În aproape toate situaţiile prezentate în acest studiu despre vindecarea rănilor părintești din copilărie, participanţii vorbesc de câștigul personal care vine în urma iertării: sentiment copleșitor de eliberare, eliberare de emoțiile negative persistente (durerea, furia, dezamăgirea și vina), care au avut un efect dăunător asupra bunăstării lor, încredere în sine și în capacitățile proprii.

Acest articol discută despre agresori și victime, însă nu abordează potențiala reciprocitate în procesele de iertare. Sunt evidenţiate şi unele diferenţe, fiind vorba despre subiecţi din trei state diferite: Olanda, România şi Israel.
Mediile pro-iertare ale participanților olandezi și români au fost favorizate şi de încărcătura religios-culturală, în special creștină. În acelaşi timp, învățăturile religioase evreiești nu au constituit o influență dominantă asupra atitudinii pro-iertare a participanților, ci, mai degrabă o viziune relativ conservatoare asupra iertării. Cu toate acestea, în cazul persoanelor din Israel a fost observată implicarea substanțial mai mare a părinților în procesul de iertare, manifestând mai des comportamente active de căutare a iertării.

Valentina Şimon, psihoterapeut sistemic pentru cuplu şi familie

Sursă foto: cristianvasilescu.com

Stabilirea unor obiceiuri mici și sănătoase cum ar fi comunicarea lucrurilor aparent neesenţiale, îmbrățișările sau rememorarea unor întâmplări plăcute ar trebui să fie prioritate pentru orice relaţie care se doreşte de durată, însă şi gesturile semnificative sunt importante.

Marile gesturi romantice sunt binevenite în orice relaţie de cuplu, însă nu sunt definitorii pentru durata ei. Relațiile sănătoase prosperă, nu datorită actelor grandioase, ci obiceiurilor zilnice care susțin bunăstarea cuplului.

Dragostea de lungă durată nu este zgomotoasă, ci liniștită. Partenerii din relațiile sănătoase au moduri de reacţie şi acţiune care nu sunt neapărat fastuoase sau incitante, dar efectele lor sunt importante.

Cercetările recente arată că persoanele implicate în relații sănătoase adoptă o varietate de obiceiuri care le sunt benefice, favorizând, în final, calitatea relației, angajamentul și stabilitatea. Persoanele care au relații sănătoase de cuplu iau decizii comune şi comunică colaborativ, adică se coordonează eficient în favoarea transmiterii de informaţie şi a rezolvării unei situaţii; pentru că se înțeleg foarte bine unul pe celălalt.

Un somn bun aduce beneficii oricărei persoane şi este, de asemenea, esențial şi pentru succesul relației. Calitatea slabă a somnului poate duce la declanşarea furiei.

Exprimarea afecțiunii în fiecare zi este o convenție liniștită care sprijină armonia într-o relaţie. Îmbrățișarea, de exemplu, are un efect direct asupra creșterii satisfacției relaționale. Aşadar, adoptarea unui obicei regulat de comportament afectuos contribuie la fericirea cuplului.

De asemenea, jocul, ca stil de interacțiune obișnuit, poate transforma momentele fade prin care trece un cuplu, în oportunități de îmbunătățire a relației.

Partenerii implicaţi în relații sănătoase preţuiesc gesturile mici care ajung să le susțină relația în perioadele de stres și să o hrănească în perioadele de bucurie.

Valentina Şimon, psihoterapeut sistemic pentru cuplu şi familie

Sursă foto: https://www.lorensworld.com/