Blog

Există câteva moduri prin care puteți să identificaţi situaţiile în care reprimaţi sentimentul de furie:

1. Prin comportamente de tip pasiv-agresiv

Când o persoană își reprimă timp îndelungat starea de furie, aceasta poate fi exteriorizată, la un moment dat, printr-un comportament de tipul pasiv-agresiv. Acea persoană va fi deseori ironică, va face remarci răutăcioase și neclare. Dacă este vorba despre manifestarea furiei reprimate în cadrul cuplului sau familiei, acea persoană va aplica, cel mai probabil, pedeapsa tăcerii (nu vorbește timp îndelungat în mod intenționat pentru ca ceilalți să sufere), pedeapsă emoțională sau intenționat va neglija treburile casnice de zi cu zi.

• Prin resentimente

Când oamenii nu învață să își exprime civilizat stările mai puțin plăcute, ele pot lua forma resentimentelor. Deseori ceea ce se petrece mai departe, ca manifestare, o astfel de persoană va construi un întreg bloc de emoții negative cu exteriorizări și atitudini negative/nepotrivite îndreptate către persoana sau situația “vinovată” de furia provocată.

• Prin probleme de relaţionare

Când nu exprimăm furia, nu discutăm despre ceea ce simţim, cu partenerii noștri, cu copiii sau în cadrul familiei, acest lucru poate să creeze distanță și multă tensiune emoțională. De obicei această stare duce ulterior la blocarea comunicării între parteneri sau membri familiei și, în final, la distrugerea relațiilor.

• Prin simptome manifestate fizic

Când o persoană nu exprimă verbal furia, o blochează din diferite motive sau convingeri, pot apărea o serie de manifestări fiziologice cum ar fi: durerile de cap, probleme digestive și mai ales hipertensiune arterială. Aceasta din urmă fiind una dintre cele mai întâlnite afecțiuni psihosomatice.

• Prin creșterea stării de stres

Neexprimarea sănătoasă a furiei, în mod constant, duce la o stare generală de tensiune, în tot corpul care, implicit, va afecta și dispoziția generală de zi cu zi (indispoziţie constantă, oboseală timp îndelungat, tristeţe).

Desigur, este esenţial, ca adulți să reținem că nu de fiecare dată e nevoie să exprimăm stările de furie. E recomandat, mai degrabă, să fie dezvoltate mecanisme sănătoase prin care să poată fi exprimate corect şi în mod constant, gândurile şi părerile. Este recomandat, de asemenea, să existe o comunicare deschisă cu cei cu care interacționăm şi să avem capacitatea de a analiza corect situaţiile în care putem spune ceea ce gândim, dar cel mai important este modul în care verbalizăm gândurile şi intenţiile noastre.

Este nevoie de obişnuinţă şi raportare corectă la fiecare situaţie în parte. De aceea, vă sfătuiesc să exersaţi cu o persoană apropiată care să nu vă judece aspru sau să vă adresaţi pentru ajutor, unui specialist, unui psihoterapeut.

Valentina Şimon, psihoterapeut sistemic pentru cuplu şi familie

Sursă foro: https://www.andresfuentesangarita.com/

De curând am auzit o poveste interesantă ca abordare, a unui cuplu aflat în primii patru ani de relaţie. S-au cunoscut şi au decis să locuiască împreună. După aproximativ un an şi jumătate a venit pe lume primul copil, iar după alţi doi ani, a văzut lumina zilei şi cel de-al doilea. Acum, la patru ani de la decizia de a forma un cuplu, cei doi părinţi au hotărât să devină o familie şi legal şi au experimentat momentul emoţionant al cererii în căsătorie. “Trebuia să fim siguri că relaţia este serioasă”!, a spus el. Chiar dacă sună a glumă, această varinată de evoluţie a unei relaţii, poate fi o soluţie sănătoasă penru un viitor liniştit al unui cuplu cu decizii complet asumate.
În realitate, în majoritatea situaţiilor, viaţa se derulează puţin invers. Se face nunta sau cel puţin cununia civilă şi apoi apar copiii. Multe cupluri, chiar dacă îşi doresc copii, nu sunt pregătite să se adapteze imediat prezenţei lui în viaţa lor.

1. Schimbarea rolurilor
Când copiii vin pe lume, noii părinți intră într-o perioadă de tranziție accentuată și sunt nevoiţi să se adapteze la noile roluri pe care actualele nevoi le impun. Acest lucru duce deseori la tensiuni în cuplu și la confuzie.

2. Dificultăți de comunicare
Apariția copiilor poate crea dificultăţi în comunicarea dintre parteneri prin creșterea nivelului de stres sau prin faptul că le este mai frecvent distrasă atenția de către noul stil de viaţă şi noua dinamică de îndatoriri.

3. Atenția și timpul unul pentru altul
Îngrijirea copiilor necesită, la început, mult timp și atenție pe mai multe planuri. Când cel puțin unul dintre parteneri percepe că nu mai primește atenție sau suport din partea celuilalt, între ei pot apărea resentimente și chiar stări conflictuale.

4. Schimbări în viața sexuală
Lipsa timpului, dar mai ales a energiei, pot afecta dispoziția pentru relația sexuală în cuplu. În acelaţi timp, preocuparea crescută față de copil, a unuia sau a ambilor parteneri, poate determina distanţarea în cuplu.

5. Stresul financiar
Apariţia unor cheltuieli suplimentare necesare îngrijirii copilului sau a mamei, pot genera tensiuni între parteneri. Fie este vorba despre modul în care fiecare consideră că trebuie cheltuiți banii, fie sunt doar convingerile legate de cine și cum gestionează banii în familie.

6. Lipsa odihnei şi a somnului
Carența de somn, odihnă şi relaxare duce deseori la apariția tensiunilor în cuplu, la anxietate sau chiar depresie. Mama este cea care, în majoritatea cazurilor este privată de somn şi, tocmai de aceea are nevoie de mult sprijin şi înţelegere

7. Problematici legate de încredere și gelozie
Preocuparea accentuată față de copil a unuia dintre parteneri poate crea, în cazul celuilalt părinte, probleme de atenţie, încredere și gelozie. Partenerul se poate simți neglijat sau invidios.

8. Puţin timp pentru activități în cuplu
Prezenţa permanentă a copiilor în familie, îngreunează găsirea timpului liber pentru relaxare sau comunicare în cuplu. Relaţia în sine, între parteneri necesită atenţi şi îngrijire permanentă, iar lipsa timpului împreună duce la diminuarea conexiunii dintre parteneri și a calităţii relaţiei intima dintre ei.

9. Dificultăți de adaptare la noile roluri
Dacă părinții nu sunt cu adevărat pregătiți pentru noile roluri și responsabilități, copiii care vin cu nevoile şi aşteptările lor, dar şi cu un mod specific de manifestare, pot provoca relația de cuplu la un nivel nou, cu dificultăţi de adaptare la noile roluri, contraziceri şi chiar conflicte.

10. Stabilirea de limite și reguli
Diferențele dintre cei doi membrii ai cuplului în ceea ce priveşte educaţia, modul de gândire şi abordare a situaţiilor diverse, atunci când vine vorba despre îngrijirea şi ghidarea unui copil, pot duce la apariţia tensiunilor şi conflictelor între adulţi. Astfel, cei doi părinţi pot avea dificultăţi în a stabili limite şi reguli pentru noii membrii ai familiei, copiii.
Însă, indiferent de situaţie, ceea ce contează este identificarea la timp a punctelor comune şi mai puţin comune, verbalizarea şi conştientizarea lor, dar şi identificarea unei căi comune de acţiune.