Blog

Când privești înapoi la ce ai trăit se întâmplă să simți regret, poate, pentru tot ceea ce n-ai făcut, indiferent de motiv.  

Mulți dintre noi ne programăm acțiunile, avem așa-zisele Bucket-List-uri (scrise sau păstrate în gânduri), cu aventuri pe care vrem să le trăim măcar o dată-n viață, înainte de a părăsi această lume.  

Se prea poate, să nu fi ajuns încă la vreunul din planurile propuse, din cauza grijilor zilnice, a priorităților etc. și ajungem să trăim anxietăți comparându-ne cu versiunea noastră care ar fi putut să-și îndeplinească dorințe, în circumstanțe diferite. Aceste comparații cu o versiune a noastră care nu există, pot duce la presiuni care afectează, în primul rând, relația ta cu tine însuți. E mai sănătos, pentru psihic, dacă alegi, în schimb, să privești înapoi cu intenție și compasiune, mai degrabă decât cu judecată.

Într-un studiu publicat în Journal of Happiness Studies, cercetătorii au descoperit că persoanele care accesează regulat „amintiri pozitive” folosind imagini mentale vii, din trecut, raportează niveluri mai ridicate de fericire și o capacitate mai puternică de a savura momentele semnificative din prezent. Revizitarea intenționată a experiențelor semnificative din trecut poate activa resurse emoționale care sporesc bunăstarea și reziliența.

Astfel, s-a demonstrat că un revers al Bucket List, “o listă inversată de dorințe” poate fi soluția pentru reducerea anxietății provocate de experiențele pe care am fi putut să le trăim; ne ancorează în prezent, cu recunoștință, ne redă sentimentul de autonomie personală și ne recalibrează ușor direcția.

Fără să vrem, ne concentrăm adesea pe ceea ce lipsește din viața noastră, ne gândim constant la lunga listă de locuri care mai trebuie explorate, la obiectivele încă neîndeplinite sau la versiunile noastre pe care vrem să le devenim. Deși listele de dorințe pot fi incitante, această concentrare asupra viitorului poate deveni o enumerare a ceea ce mai rămâne de făcut, fără a ne concentra, în fapt, pe ceea ce avem deja.

Interesant este că un studiu din 2022 a descoperit că listele de dorințe (Bucket Lists) sunt adesea modelate de o nevoie inconștientă de a ne gestiona frica de mortalitate; o dorință de a realiza mai multe, de a acumula mai multe și de a lăsa în urmă o moștenire. Deși acest lucru poate fi motivant, poate provoca la fel de ușor anxietate și un sentiment constant de a nu fi „suficient”.

Așadar, o listă inversată a dorințelor îți poate îndrepta atenția către ceea ce a fost deja semnificativ în viața ta. Îți permite să reflectezi asupra experiențelor pe care le-ai trăit și asupra momentelor care ți-au îmbogățit cu adevărat viața.

Amintirile tale sunt parte importantă din identitatea ta. Ele servesc ca un memento pentru ceea ce ai fost, al valorilor tale și al modului în care ai crescut. Amintirile pozitive sunt o modalitate de a te reconecta cu propria poveste și de a găsi putere în ea.

Victoriile tale din trecut, indiferent cât de discrete sau trecute cu vederea, nu sunt doar momente plăcute. Ele sunt dovezi. O listă a lucrurilor realizate te poate ajuta să aduni aceste dovezi și poate reprezenta o sursă pentru a putea merge mai departe.

-Un moment în care m-am simțit cu adevărat viu a fost…

-Ceva ce am făcut și m-a speriat (dar de care sunt mândru)…

-Un moment în care am fost alături de cineva drag…

-O realizare personală pe care nimeni altcineva nu a remarcat-o…

-Un lucru de care m-am vindecat, prin care am crescut sau cu care m-am împăcat…

Sursă: Mark Travers, Ph.D. – psiholog american cu studii Cornell University și University of Colorado Boulder.

Interacțiunea dintre copii într-un mediu natural oferă numeroase beneficii care contribuie la creșterea lor fizică, la dezvoltarea lor socială, emoțională și cognitivă. Iată câteva puncte cheie care subliniază importanța acesteia:

1. Dezvoltarea abilităților sociale

Copiii învață să se exprime și să îi înțeleagă pe ceilalți prin comunicare verbală și nonverbală. Interacțiunea favorizează abilități precum împărtășirea, negocierea și empatia.

Activitățile derulate în grup, împreună, într-un cadru natural îi ajută pe copii să învețe să colaboreze, să rezolve conflicte și să aprecieze perspective diferite.

2. Dezvoltarea emoțională

Construirea relațiilor: Interacțiunile naturale le permit copiilor să formeze prietenii și să înțeleagă dinamica emoțională, care este esențială pentru inteligența emoțională.

Autoreglarea: Interacțiunea cu colegii într-un mediu dinamic îi încurajează pe copii să-și gestioneze emoțiile, să aștepte rândul și să dezvolte răbdarea.

3. Dezvoltarea cognitivă

Un cadru natural stimulează curiozitatea. Copiii învață prin explorare, să rezolve probleme și își dezvoltă gândirea critică, pe măsură ce interacționează cu mediul înconjurător și cu colegii lor. Mediile naturale adesea nu oferă opțiuni de joacă structurate, încurajând copiii să-și folosească imaginația și creativitatea în joacă, ceea ce este esențial pentru dezvoltarea cognitivă.

4. Sănătate fizică

Interacțiunea în aer liber promovează activitatea fizică, care este vitală pentru menținerea unui stil de viață sănătos și dezvoltarea abilităților motorii.

A fi într-un mediu natural, îi ajută pe copii să dezvolte o legătură cu natura, ceea ce poate favoriza o apreciere, pe tot parcursul vieții, pentru mediu și poate încuraja comportamente durabile.

5. Reziliență și asumarea riscurilor

Mediile naturale oferă adesea oportunități pentru asumarea riscurilor în condiții de siguranță, de exemplu, cățărarea sau echilibrarea. Copiii învață să evalueze riscurile, sporindu-și încrederea și reziliența. Natura este adesea imprevizibilă, ajutând copiii să învețe să se adapteze și să fie flexibili în situații schimbătoare.

Interacțiunea cu colegii într-un mediu natural poate reduce stresul și anxietatea, promovând bunăstarea generală și fericirea.

Încurajarea copiilor să interacționeze între ei în medii naturale nu numai că susține dezvoltarea lor generală, ci și cultivă un sentiment de comunitate, apartenență și conexiune cu lumea din jurul lor.

Aceste interacțiuni sunt fundamentale pentru dezvoltarea abilităților necesare pentru viitorul lor ca indivizi empatici, rezistenți și implicați.

Căsătoria este una dintre cele mai mari aventuri ale vieții, însă poate fi, în majoritatea cazurilor, un teritoriu necunoscut.

Din fericire, nu există un mod “corect” de a exista ca un cuplu căsătorit sau de a acţiona ca atare, însă există câteva direcţii bune în acest sens.

Transformarea momentelor proaste în momente bune

Căsnicia nu este lipsită de provocări, însă modul în care cuplurile trec peste dificultăți, determină puterea legăturii lor. Problemele care apar negreşit, dar și conflictele se rezolvă mult mai bine şi mai repede “în echipă”.

Partenerii care pot înfrunta problemele împreună, oferindu-și suport reciproc, sprijin și încurajare în momentele dificile sunt capabili să mențină o dinamică sănătoasă în relație.

Reziliența, în sine, nu presupune doar a rezistenţa în faţa furtunii, ci și în procesul de identificare a unor modalităţi de acţiune comune. Încetinind ritmul şi liniștindu-se reciproc, partenerii pot găsi mai uşor soluţiile bune şi, astfel, cuplurile pot transforma chiar și cele mai dificile situații în oportunități de creștere și apropiere.

Creativitate și imaginație

Pentru crearea unui univers comun al cuplului, este importantă implicarea ambilor membri în activități plăcute, experiențe comune și interacțiuni semnificative. Acestea pot deveni obiceiuri care contribuie la aprofundarea intimităţii emoționale și la crearea de noi oportunități de comunicare, râs și relaxare.

Fie că este vorba de a găti împreună, de a face plimbări sau de a se ocupa de dorințele sexuale ale celuilalt, partenerii care prioritizează activitățile comune, își exprimă deschis afecțiunea și aprecierea unul față de celălalt, tind să nutrească o relație mai împlinită și mai durabilă.

Toleranţă faţă de diferențe și schimbări

Schimbarea este inevitabilă, atât în cazul indivizilor, cât și al relațiilor. Cercetările sugerează că acceptarea și tolerarea diferențelor dintre parteneri este esențială pentru menținerea unei căsnicii stabile și împlinite.

În loc să privească schimbarea ca pe o amenințare, cuplurile ar trebui să o abordeze ca pe o oportunitate de evoluție. Respectând autonomia celuilalt și făcând loc diferențelor individuale ale fiecăruia, partenerii pot ajunge să dezvolte un sentiment mai puternic de siguranță și stabilitate, în cadrul relației, chiar și în mijlocul schimbărilor. Diferenţele pot fi ocazii de a învăţa mai multe unul despre celălalt.

Răbdare şi flexibilitate

Căsătoriile de succes necesită adesea o doză sănătoasă de răbdare, flexibilitate și compromis. Cuplurile care pot gestiona dezacordurile cu grație și compromis tind să experimenteze o mai mare satisfacție în relațiile lor.

În loc să vă preocupe neplăcerile sau imperfecțiunile minore, concentrați-vă mai degrabă pe aprecierea calităților celuilalt. O atitudine de recunoștință și înțelegere poate duce la mai multă armonie și împlinire pentru ambii parteneri.

Recunoaștere şi susținere

Exprimarea aprecierii și admirației pentru partenerul tău este esențială dacă îţi doreşti armonie şi să fii susţinut, la rândul tău. Sunt importante recunoașterea eforturilor celuilalt și manifestarea recunoștinței pentru lucrurile mărunte.

Expresii şi vorbe simple precum: “mulțumesc”, “mă faci fericit” și “apreciez ceea ce ai făcut”, pot contribui în mare măsură la creşterea iubirii și a legăturii, într-o relaţie. Faceți un efort conștient pentru a recunoaște și aprecia contribuțiile și gesturile de dragoste ale partenerului dumneavoastră.

Angajament și dedicare

Angajamentul poate fi baza unei relaţii de durată. Necesită dedicare și perseverență atât în vremuri bune, cât și în vremuri mai dificile. Cuplurile care relaţionează cu scop şi determinare tind să experimenteze o mai mare satisfacție și împlinire.

Acordând prioritate relației și investind timp și efort pentru a o hrăni, partenerii  clădesc o fundație de dragoste și încredere care poate rezista mai bine la testul timpului. Pentru asta este nevoie de un angajament conștient față de relația în sine, timp şi dedicare continuă.

Respect față de propria persoană

Respectul de sine stă la baza relațiilor sănătoase şi influenţează modul în care se percep şi interacționează partenerii. Persoanele cu un puternic sentiment de respect faţă de sine pot menține relații satisfăcătoare și împlinite, cu mai multă uşurinţă. Tratându-vă reciproc cu bunătate și compasiune, creați premise pentru o relaţie plină de înțelegere reciprocă.

Aşadar, creaţi prioritate din menţinerea respectului și îngrijirii de sine în viața dumneavoastră. Bunăstarea personală este esențială pentru bunăstarea legăturii cu partenerul. Dacă vă trataţi cu bunătate și respect sunt mai mari şansele ca partenerul să vă ofere aceeași atitudine.

Despre învinovățire sau blamarea celuilalt se tot aude, în mai toate discuțiile de familie și cuplu. În speranța că fiecare caută să se facă înțeles și să arate dreptatea proprie, oamenii nu realizează modelul lor de interacțiune și “se îneacă” în detalii lipsite de sens sau contradictorii.

Oricum am încerca să definim comunicarea, nu vom putea spune niciodată că nu comunicăm. Pentru că și tăcerea este comunicare. Ea nu se rezumă doar la cuvintele rostite, ci și la comportamentele și stările umane. Implicit, reprezintă și un mesaj care poate influenţa pe cei din jur.

În mai toate situaţiile oferi un răspuns, chiar și când alegi să nu zici nimic. Cuvintele sunt folosite pentru a oferi și primi informații. Ceea ce se întâmplă în comunicările patologice, nesănătoase, sunt, de fapt interpretările oamenilor şi vorbele ambigue. Fiecare presupune, în sinea lui, că ceea ce percepe și judecă este complet și adevărat. Când se folosește un astfel de limbaj se activează, în realitate, mecanisme liniare de tipul alb-negru, corect-greșit, bun-rău.

Oamenii presupun că pot intra în mintea celorlalţi: “știu la ce te gândești” sau cred că ceilalţi știu la ce ne gândim noi (“Știi ce vreau să spun, cu adevărat”). Interpretările și generalizările duc la nașterea tensiunilor și conflictelor, situaţii în care se fac evidențiate tiparele acuzatoare.

Pur și simplu apar bucle vicioase, bucle feedback, majoritar pozitive. Adică cele pozitive sunt cele care întăresc comportamentele nedorite.

Un bărbat anxios poate să ridice tonul într-o discuție cu soția lui sau să se retragă brusc din dialog, fapt care îi poate declanșa partenerei, plâns intens. Pentru că el se simte anxios, va simți și vinovăție, cel mai probabil și, ca rezultat, se va îndepărta și mai tare sau, după caz, poate să se înfurie și mai rău și … tot așa. Astfel, se formează cercuri vicioase și tornade emoționale, certuri. Generalizarea în conversație, este și ea un tip de triangulare a unei puteri invizibile, bazată pe ideea că, într-o discuţie, nu poate exista decât un învins și un învingător.

O persoană care generalizează poate fi identificată prin faptul că folosește foarte rar cuvinte despre sine și nu este curioasă să verifice faptele care îi sunt relatate şi nu explorează, în mod interest, vorbele interlocutorului. Se întâmplă frecvent ca unii să vorbească doar pentru a crea confuzie și mai mare sau pentru a bloca verbalizarea. Trimit mesaje incomplete sau contradictorii realizând o comunicare incongruentă.

Observ acest tip de comportament, deseori, în ședințele de terapie cu familii și cupluri. Minute lungi se scurg, în timp ce sunt adresate șiruri de cuvinte fără noimă, fără scop. Dacă oamenii ar învăța să comunice despre cum comunică (metacomunicarea), atunci motivele pentru care spun, în terapie sau la divorț, că vor să se despartă, ar putea scădea semnificativ.

Când învinovățim și ne uităm mai mult la celălalt, omitem trăirile noastre, apare nesiguranța și intrăm în defensivă. Unii acuză direct, îl văd exclusiv pe celălalt şi induc vinovăția ca element de putere.

Astfel, pot obține ceva, pe moment, dar nu vor crea o resursă pe termen lung și, cel mai trist, nu își vor putea asuma RESPONSABILITATE, prin astfel de moduri de interacțiune. Nu te poți duce să faci pace, declarând război!

Așadar, ce vă propuneți să faceți față de propria persoană, în primul rând, atunci când interacționați? Ce răspundere considerați că aveți față de sine? Ce prioritate stabiliți pentru relația care vă doriți să funcționeze?

Spor la răspunsuri????

Valentina Şimon, psihoterapeut sistemic pentru cuplu şi familie

Sursa foto: www.verywellmind.com