Blog

Anul acesta, când am decis să particip la Conferința Europeană de Terapie de Familie de la Lyon (Franța), a fost mai mult: “acum ori niciodata”.

Nu mai puteam amâna, era timpul să mă prezint și de pe poziția de “expozant”- trainer și să merg acolo cu propria lucrare de specialitate.

Am simțit multă teamă însă, în amestec cu adrenalina, nu m-a doborât. Mai mult era presiunea răspunderii pe care o simt față de profesia mea și de cei pe care urma să îi întâlnesc, față-n față.

A existat un termen limită, în februarie, pe care inițial l-am ratat, în mare, din motive personale. Primul sentiment a fost de ușurare, dar am simțit și un ușor regret. Apoi, perioada a fost extinsă și, cu încurajări din partea celor mai dragi ai mei, am decis că trebuie să ajung la Lyon și că nu mai era timp de pierdut.

Anul trecut am publicat un studiu psihologic, despre iertare, la una dintre cele mai renumite edituri internaționale. Implicarea pentru publicarea lui a fost, în mare, din partea colegilor din echipa de cercetare șiințifică din Olanda și Israel. Workshopul de la Lyon s-a bazat pe experiența mea din colaborarea cu colegii mei, de anul trecut. Am ales un subiect din tema cercetării și am trimis rezumatul. După două luni am aflat despre decizia de a fi admisă. Am trăit intens emoția acestui răspuns pozitiv și am fost copleșită. M-am bucurat enorm.

Trebuie să recunosc, la o vreme, am avut și îndoieli, gânduri pline de axietate despre cum voi acționa efectiv, cum voi face față, dacă vor veni colegi din țară să mă susțină etc. Toate s-au diluat, pe parcurs, iar emoțiile și neliniștea au revenit înainte de workshop, la Lyon, când am aflat că evenimentul pe care urma să-l susțin era BOOKED OUT! Nu mai avea locuri disponibile!

Paradoxal, poate, pentru unii, nu reușeam să simt entuziasm. A fost și greu și intens; o experiență din care am avut ce învăța.
Ideea era că nu mi-am dorit această participare pentru a preda o lecție, pentru a dovedi că sunt bună profesional, ci am ales să mă expun pentru a câștiga experiență, ca parte dintr-un proces de creștere.

De unde venea teama?
Sigur, nu a fost vorba despre o teamă obșnuită, nu era despre supraviețuire, ci despre trecere a unui prag, de trăire a unui context cu miză înaltă.

Este un moment în care îmi doresc să împărtășesc și simt că e relevant să punctez și aceste aspecte. Din păcate, în traseul meu de formare profesională, am dus lipsa majoră de mentori. În România e greu să gasești așa ceva.
O altă tristețe este că nici eu și nici colegi de ai mei nu au fost vreodată încurajați sau susținuți profesional de vreo organizație mamă sau de vreun mentor, să treacă de un prag important, de bază.

Gândind retrospectiv, găsesc atât de trist că nimeni nu a ajuns, în 20 de ani nici formator și nici o persoană inspirațională care să ducă experiența sa dincolo de munca la cabinet. Desigur, responsabilitatea e împărțită, dar acest regret rămâne. E ca atunci când nu primești încurajarea părinților pentru nicio încercare în viață.

O altă tristețe pe care o am, e legată de faptul că, de când particip la această conferință internațională (din 2010), nicio universitate din România nu a venit vreodată cu vreun leader sau învățăcei.
Toate celelalte țări se prezintă constant cu profesori formatori care au echipe tinere cu care desfășoară activități de grup, învață împreună și au parte de un exemplu.

De la Lyon am venit cu cel puțin un gând și o promisiune pentru mine: “voi depune eforul necesar pentru a-mi sprijini colegi să își învingă teama și emoțiile, să își ofere mai multă încredere. Voi crea o echipă frumoasă și împreună vom expune diverse teme științifice și practice de interes.”

M-am blocat la un moment dat la workshop și mintea mea nu mai putea gândi repede în engleză. Nimeni din sala nu m-a judecat, nici măcar cu privirea. Am avut parte de empatie reală și susținere și sunt recunoscătoare.

Paradoxal sau nu, tema lucrării mele a fost “Empatia în procesul psihologic de iertare.”

Mi s-a spus că nici emoția, nici blocajul nu au fost observate și nu pentru că nu au existat, ci pentru că, în firul experienței lor, e firesc și să nu stii uneori și să te împotmolești, dar și să ai nevoie de o scurtă pauză de respirație pentru a te putea întoarce la tine, la idea ta de lucru. A fost importantă ideea mea din studiu, modul în care am elaborat cercetarea și de beneficiile profesionale care ar putea rezulta din interacțiunea cu mine.

În încheiere, greul pe care eu l-am simțit și expereința mea îmi doresc să fie un motiv de curaj pentru colegii mei, de a se expune cât mai repede și cât mai mult în ideea de a crește împreună și de a crea o nouă generație de psihoterapeuți mai activă și mai îndrăzneață. Au trecut aproape 15 de ani de când am primit calitatea de psihoterapeut și aproape 20 de când am început formarea.

Amintirile intense, din punct de vedere emoțional, stimulează o rețea cerebrală specifică pentru reamintire. Amintirile pozitive favorizează legătura, dar nu au urgența reamintirii, pentru supraviețuire.

De la suferința provocată de respingerea socială, până la trauma unei experiențe apropiate de moarte, evenimentele negative rămân întipărite în memoria noastră, cu o claritate uimitoare.

Psihologia evoluționistă și neuroștiința converg asupra unei idei centrale conform căreia amintirea a ceea ce ne face rău este profund adaptivă. Creierul uman, modelat de provocările supraviețuirii, a dezvoltat mecanisme care prioritizează codificarea și reamintirea experiențelor negative, potențial ca o chestiune de viață și de moarte.

Studiile neuroștiințifice au arătat că amintirile emoționale, în special cele negative, activează anumite regiuni ale creierului mai intens decât amintirile neutre sau pozitive.

Amigdala, o structură implicată în procesarea fricii și a amenințărilor, joacă un rol central în modularea puterii de consolidare a memoriei (LaBar, 2007). Aceasta funcționează în colaborare cu hipocampul, care organizează amintirile, și cortexul prefrontal, care interpretează și contextualizează experiențele emoționale. Atunci când indivizii se confruntă cu situații amenințătoare sau traumatice, această triadă de structuri cerebrale se angajează puternic, asigurând codificarea și recuperarea ușoară a memoriei (Wilker, Elbert și Kolassa, 2014).

Răul vs. Bine și rolurile pe care le joacă

În timp ce amintirile negative joacă un rol crucial în evitarea pericolului imediat, amintirile pozitive îndeplinesc o funcție mai subtilă, dar la fel de importantă. Experiențele pline de bucurie consolidează comportamentele care sporesc succesul reproductiv pe termen lung și întăresc coeziunea socială. De exemplu, amintirea unei sărbători sau a unei legături romantice încurajează indivizii să urmărească experiențe viitoare similare, consolidând legătura de grup și forma fizică generală.

Deși putem aprecia un apus de soare frumos sau un moment de afecțiune, acestor amintiri le lipsește de obicei urma neurologică durabilă pe care o poate lăsa în urmă trauma.

În mod neașteptat, sugarii sunt capabili să formeze amintiri puternice legate de experiențele negative, mai arată oamenii de știință.

Recunoașterea faptului că creierul nostru a evoluat pentru a se concentra asupra amintirilor negative poate fi îmbucurătoare. Metode precum reîncadrarea cognitivă, meditația mindfulness-ul și scrisul expresiv reduc în mod eficient impactul emoțional al amintirilor negative și îmbunătățesc rememorarea celor pozitive.

Dr. Sam Goldstein, Facultatea de Medicină a Universității Utah și coautor al cărții „Tenacity in Children”.

“Liming” este un termen care își are originea în Indiile de Vest și care presupune a sta împreună cu prietenii sau singur, dar a nu face nimic special și, cu toate acestea, să te simți bine și relaxat în compania cuiva sau doar cu sine.

Atunci când ai nevoie de liniște psihică, ai nevoie să nu faci nimic, efectiv. A nu face nimic calmează mintea și creează un sentiment de pace care aduce cu sine unele beneficii destul de puternice. Bineînțeles că nu este vorba despre a fi leneș sau pasiv, ci de a te obișnui cu calmul, de a te bucura complet și de a savura momentul, fără a simți vină.

Pentru mulți dintre noi, „Nimic” este un concept străin!

Zilele noastre sunt tot mai aglomerate. De la prima oră și până la noaptea târziu, fiecare moment este plin de întâlniri, e-mailuri, apeluri telefonice și tot felul de drumuri, cumpărături, treburi casnice … multitasking prin viață. Și, dacă se întâmplă să avem un moment liber, cel mai repede folosim telefoanele să ne țină companie.

Timpul liber ne este “furat” de rețele de socializare, site-uri cu seriale sau informații de tot felul, într-un efort frenetic de a rămâne actuali, relevanți și conectați la prezent. În schimb, pe cât suntem de conectați, pe atât ne simțim mai extenuați.

Extenuarea psihică poate afecta foarte ușor sănătatea creierului și poate provoca axietăți profunde. De aceea este atât foarte necesar să ne oprim din când în când, să încetinim ritmul, să învățăm, că uneori, a fi „ocupați” cu a nu face nimic înseamnă o gură de aer proaspăt și un refresh necesar pentru organism, dar și pentru relațiile cu cei din jur.

Așa că, eu îți propun să „liming” mai des, cu cineva în prezența căruia te simți confortabil sau doar cu tine însuți, să îți oprești gândurile, să nu vorbești aproape nimic și să experimentezi LINIȘTEA!

Persoanele inteligente emoțional sunt cele mai echilibrate și, se prea poate, printre cele mai fericite și mulțumite persoane pe care le cunoașteți.

În primul rând, oamenii inteligenți din punct de vedere emoțional se simt în mod constant „norocoși”. Ei par să își amintească de lucrurile bune pe care le au și nu la cele mai puțin plăcute care pot apărea.

Inteligența emoțională este ceva antrenat conștient, la vârsta adultă, pentru majoritatea oamenilor. De asemenea, inteligența emoțională poate fi nativă. Copiii comunică, în mod natural, preponderent emoțional, iar în unele familii adulții se preocupă activ să dezvolte sinele, prin explorarea interiorului emoțional. În astfel de cazuri, în interiorul familiei se confruntă realitatea existențială, cu momentele plăcute și mai puțin plăcute.

În majoritatea situațiilor, după ce dificultatea este rezolvată, persoanele inteligente din punct de vedere emoțional pot petrece timp reflectând și gândindu-se la ceea ce au învățat din această experiență.

De asemenea, persoanele inteligente emoțional sunt capabile să aleagă “calea cea bună”, acceptă pierderea unei confruntări pentru putere, în prezent deoarece cred că ar putea exista o recompensă mai semnificativă în viitor. Această profunzime emoțională le permite să ia în considerare modul în care ceilalți oameni sunt afectați de alegerile lor.

Persoanele inteligente din punct de vedere emoțional încearcă să se bucure de proces în sine la fel de mult ca de rezultat. În loc să se gândească doar la recompensa finală, încearcă să se bucure de „drumul” parcurs.

Cele trei manifestări inteligente din punct de vedere emoțional: recunoștința, asumarea responsabilității și aprecierea procesului la fel de mult ca și a rezultatului, permit menținerea unei forțe și profunzimi emoționale.

Sursă foto: thinkpsych.com

Gândiți-vă la un moment în care eraţi siguri că aveţi control asupra vieţii şi sarcinilor zilnice și apoi ați experimentat o schimbare neașteptată în starea voastră de spirit.

Acel moment a fost un semnal evident că este nevoie de încetinire a ritmului şi reflexie, dar şi conştientizarea noii experienţe care se conecta la sentimentele, gândurile și convingerile mai profunde despre viață.

Dacă nu vă acordați timpul și spațiul de care aveți nevoie pentru a trăi şi procesa pe deplin experiențele, se prea poate să apară dificultăți majore care privesc reglarea emoțiilor și gândurilor negative.

Schimbarea neaşteptată se poate referi la o pierdere legată de un loc de muncă, o prietenie, de sentimentul de siguranță, de o abilitate fizică cu care eraţi obişnuit sau poate însemna un obiectiv ratat sau împlinit parţial.

Fiți blând cu dumneavoastră și dedicaţi-vă momente de odihnă. Permiteți-vă să simțiți ceea ce trebuie să simțiți. Nu vă judecați în același mod în care ați face-o cu cineva la care țineți.

Oferiți-vă spațiul și timpul de care aveți nevoie.

Libertatea este un cuvânt pe care îl menționăm cu ușurință în conversațiile despre aspecte diferite ale vieţii. Cu toate acestea, este un concept mult mai complicat decât pare.
O perspectivă asupra libertăţii este că ea rezidă în mintea noastră, în emoțiile noastre şi în adâncul inimilor noastre. Conștiința noastră poate fi complet liberă de orice legătură și putem fi liberi în modul de a gândi şi de a percepe lumea, în general.
Pentru mulți dintre noi, libertatea este exprimată prin concepte banale, mai puţin eterice, la fel ca în cazul sentimentelor de apartenență, al limitelor fizice sau al apartenenţei la un anumit loc.
Libertatea mai poate fi privită sau interpretată şi din perspectivă politică. Este o persoană care trăieşte în cadrul unui anumit sistem social și politic mai puțin liberă decât cineva care, indiferent de circumstanțele sale, simte că este capabil să trăiască în afara convențiilor sau presiunilor societății?
În vremurile actuale suntem cu toții capabili să ne creăm propriile închisori personale, iar atunci când acest lucru se întâmplă, nu contează unde trăiești, propriu-zis. Cu alte cuvinte, chiar dacă te-ai născut în cea mai liberală țară din lume, ești capabil să ridici propriile garduri în jurul tău, cu mintea și inima ta, atât de puternice, încât să nu le poți dărâma singur.

În acelaşi timp, cel care îşi permite să viseze, să-şi imagineze, să creadă în sine şi în propriile idei; persoana care citește, experimentează, critică, încearcă să înțeleagă, iubește, speră și este capabilă să creeze, indiferent unde trăiește, se va simți liberă.
Adevărata libertate este în inimă, în gânduri, emoții și vise. Numai tu ai puterea de a trăi cu adevărat liber.

Aşadar, libertatea vine din interiorul nostru, prin intermediul simţirii, pasiunii, visării, căutării de perspective pozitive de viață şi recunoaşterii a celor mai intime sentimente.Mai mult, fiecare dintre noi, în singurătatea minții noastre, suntem cu adevărat liberi.

Prin urmare, este recomandabil să nu căutăm libertatea în spații fizice, naționalități, în granițele unui oraș sau ale unei țări, ci în interiorul nostru, în emoțiile, sentimentele, dragostea și formele de atașament.
Acțiuni și expresii cum ar fi: să plângi când citești o poezie, să te emoționezi la un film, să râzi la o carte, să visezi la ceea ce vrei să realizezi, să atingi obiective propuse, să fii tu însuți, reprezintă forme de manifestare a libertăţii adevărate.

Simon Institute

Sursă foto: https://mindfulbreath.sg/

Pentru unii, ar putea fi prea mult, să accepte că trupul nostru comunică prin emoţiile pe care le trăim, cu o putere mai mare decât o voce. Este drept, oamenii, uneori, nu pot percepe logic sau nu pot “auzi” dincolo de urechi, ceea ce emoţiile noastre vor să transmită. În realitate, ceea ce simţim, “totul nostru”, găseşte calea potrivită pentru a ne capta atenţia şi, mai apoi, se manifestă cu ajutorul corpului nostru.
Am ales să trăiesc experienţa conştientizării unor astfel de manifestări cu mare intensitate emoţională, în cadrul unui workshop de bodypsychotherapy.
Sunt recunoscătoare ca am avut ocazia să îl reîntâlnesc pe Felix Hohenau din Austria, psihoterapeut ce abordează acest concept în şedinţele lui de terapie şi nu numai.
Bodypsychotherapy este despre conştientizarea emoţiilor pe care le trăieşti şi manifeşti, cu ajutorul şi prin intermediul corpului tău.
Sunt, de asemenea, recunoscătoare pentru ceea ce am primit din partea colegelor mele psihoterapeute, cu care am participat la eveniment. Le mulţumesc pentru ceea ce au exprimat din tot sufletul lor şi cu multă sinceritate, pentru că, fiecare experienţă împărtăşită m-a îmbogăţit emoţional.

Îndrăznesc să spun că tot ceea ce am trăit la acest eveniment m-a ajutat în procesul meu continuu de vindecare şi dezvoltare, nu doar emoţională, ci şi profesională.

Viaţa şi relaţiile, de orice tip sunt într-o continuă dinamică. Şi noi, ca terapeuţi cu experienţă, suntem, în primul rând, oameni cu poveşti proprii. Avem şi noi nevoie de vindecare şi împărtăşire, în fiecare etapă a vieţii noastre, ajutor pentru dezvoltarea abilităţilor de percepţie a trăirilor şi emoţiilor care ne înconjoară.
Am învăţat şi voi păstra marcat în imunitatea mea afectiv-emoţională, că: NU TREBUIE SĂ FIM PERFECŢI, CI PREZENŢI! Iar corpul nostru, chiar dacă uneori e încercat de răceli zdravene, nu înseamnă că nu luptă şi nu e puternic.
Mereu va exista slăbiciune în fortă şi putere şi mereu va exista curaj acolo unde există teamă.
Legăturile puternice vindecă, apropie, transformă şi susţin, iar legăturile în care vulnerabilitatea e permisă, emoţiile sunt respectate, primite şi susţinute reciproc, asigură echilibrul atât de valoros, într-o relaţie. Din astfel de relaţii ne putem asigura hrana emoţională pentru momentele grele, dar şi pentru cele pline de fericire.
Îi mulţumesc colegei şi colaboratoarei mele, Cristina Cojocaru, că a făcut posibilă această întâlnire.