03 Nov 2023
1. Dificultăți în a recunoaște limitele sănătoase
Jucând rolul de victimă și făcându-şi copilul responsabil pentru viața și acțiunile sale, mama înlănțuie cele două identități. Copilul primeşte rolul de salvator pe care este încurajat să şi-l asume şi, astfel, sunt şterse limitele sănătoase care ar trebui să existe între părinte și copil. Acest aspect poate să devină o problemă a copilului mai ales în relaţiile lui ca adult.
2. Interiorizarea reproșurilor mamei ca autocritică
Din păcate, şi reporşurile adresate copiilor de către mamă pot intra în categoria abuzurilor, în special pentru că ei absorb ceea ce li se spune despre ei ca adevăruri inviolabile, din cauza ataşamentului faţă de părinte. Aceste aşa-zise adevăruri, trec inconştient şi se sedimetează, în categoria defectelor de caracter care nu pot fi schimbate.
3. Dificultatea de a vedea că mama “se joacă” de-a victima fiind abuzivă
Copiii normalizează comportamentele părinților aplicate lor și sunt șanse mari ca copilului adult să-i ia ani de zile să înțeleagă cum joaca de-a victima este, în mod paradoxal, o modalitate de a păstra controlul și puterea. Este probabil ca și copilul să ajungă să creadă că mama nu este doar suferindă, ci și o victimă în sens real. Copilul adult poate continua să se simtă vinovat sau complice.
4. Incapabil să își recunoască propriile nevoi sau să le exprime
Comportamentul mamei poziţionează copilul într-un rol bine definit, fie cauzator al suferinței, fie balsam pentru ea. Indiferent de rol, atenția este deviată de la dorințele și nevoile copilului. De fapt, exprimarea nevoilor de către copil poate fi întâmpinată cu rezistență sau chiar cu pedepse. Copilul învață astfel să înăbușe sentimentele și gândurile și se detașează de ele. Acest tip de comportament continuă până la vârsta adultă.
Sursă foto: mamasuncut.com