31 Jan 2024
Cu puțin timp în urmă, o doamnă mă întreba, plină de frustrare, de ce nu reușește să vadă “jumătatea plină” a paharului și să simtă “așa cum ar trebui”, bucurie și recunoștință pentru ceea ce trăieşte în viață şi să nu mai simtă neputință, nesiguranță, vinovăție, dezamăgire provocate de relaţia tensionată cu șefii și clienții!
Am căscat ochii de uimire în fața așteptărilor ei total nerealiste și mi-am zis, că este posibil ca uneori să pierdem firescul și sensul acestor trăiri ”negative”!
A fi puternic şi încrezător în sine, nu înseamnă că nimic nu te poate atinge, că rămâi impenetrabil și de neclintit ca o stâncă, în fața tumultului vieții. După părerea mea, aceasta percepţie poate fi o capcană insidioasă în care riscăm să ne afundăm, fără a mai avea timp de auto-reflecție și discernământ şi fiind mult prea asaltați de ”rețete” clare de urmat pentru a deveni fericiți, împliniți, încrezători, de succes și, desigur, scăpați de agasantele emoții negative.
În multe situaţii, mai ales când ne lăsăm prinşi în astfel de reţete-capcană, antidoturi facile și rapide împotriva tristeţii şi deznădejdii, parcă începem să ne rușinăm de noi înșine, să ne simţim ”incompetenți” pentru că suntem triști, dezamăgiți, îngrijorați de perspective, scuturați și smotociți de amestecul și intensitatea acestor emoții care, în fond, ne confruntă cu fireasca și omeneasca noastră vulnerabilitate.
Mărturisesc că, mulți ani, mai ales în perioada de început a formării mele profesionale, am trăit o aspră și grea culpabilitate, ori de câte ori evenimentele din viața mea mă necăjeau, mă destabilizau și mă puneau lapământ, pentru o vreme. Mereu în căutare de răspunsuri, am aflat în cele din urmă că emoțiile mele sunt normale, răspunsuri naturale ale creierului, precum e natural să mă doară o lovitură sau să sângereze o rană.
Şi aceste emoţii au nevoie de timp pentru a fi “metabolizate sufletește”, la fel cum rana deschisă, oricât de mică ar fi ea, are nevoie de până la cinci zile să se vindece, chiar şi sub tratament. Emoţiile au nevoie, pentru vindecare, să fie îngrijite, adică ascultate, recunoscute, înțelese în sensul lor, împărtășite, alinate, iar urmarea bună a acestor răni sufleteşti este constrângerea de a privi cu responsabilitate către tine însuți/însăți.
Dacă e să mă gândesc mai bine, ceea ce am câştigat în demersurile mele de dezvoltare personală a fost tocmai permisiunea de a mă simți demnă, nu doar cu performanțele și calitățile mele, ci și împreună cu vulnerabilitățile, limitele, dificultățile și nereușitele mele!
Într-un anumit fel, fugind de mine pentru a mă schimba cu o alta, am dat tot de mine, dar văzută dintr-o persoectivă nouă, mai compasivă, mai cuprinzătoare, mai firească, mai eliberatoare!
Viața, nu-i doar o jumătate de pahar, fie ea goală sau plină, ci e un întreg într-o continuă dinamică, când mai plin (chiar prea-plin), când mai gol (chiar prea gol). Uneori e suficient să ne-asculte cineva ca să scăpăm de povară, de energia greoaie şi usturătoare a emoțiilor noastre. Alteori, un refren dintr-o melodie, o replică dintr-un film sau un articol dintr-o revistă, ne pot schimba perspectiva și pot trezi din amorțire și uitare propriile resurse.
Câteodată, ne simțim prinși ca-ntr-o mare vâscoasă, în frustrările și tristețile noastre și nimic pare că nu reușește să ne poată scoate din această stare. Atunci, aşa cum a fost și în cazul meu, poate ai nevoie de altceva decât ceea ce-ai încercat de unul singur, un sprijin specializat.
Desigur, indiferent de ce drum alegi pentru tine, poate fi un demers luuung și anevoios sau unul scurt. Însă ţine minte că e drumul tău către starea ta de bine, care te va ajuta să completezi jumătăţile pe care le simţi sau vezi, deopotrivă goale și pline!…
Isabela ALEXANDRU, Consilier dezvoltare personală- 0723.30.36.97