Terapie la vârsta a treia – Bine e şi mai târziu decât niciodată

Vă invit să parcurgeţi o bucată de dialog nefiltrată din cabinetul de psihoterapie. O persoană trecută de 75 de ani, care a avut disponibilitatea de a se autoanaliza, de a se înţelege pe sine din perspectiva profesionistului. În acest caz, familia de origine a jucat un rol important. Fiul a înţeles că ceea ce tatăl său manifestă poate avea şi alte cauze, nu doar patologice. Aşadar, cu deschidere a căutat o nouă cale de soluţionare.

-Bună ziua. Pentru ce știți dumneavoastră că ați venit azi aici, la cabinet?

-Păi, oarecum, nu știu. Mă enervez foarte repede și mi se face rău. Am și probleme cardiace. Mă stresez din nimica toată.

-În ce situații ați observat că vă stresați din nimica toată?

-Se întâmplă dacă nu îmi convine ceva, într-o discuție cu cineva, așa din senin sau dacă vreau să fac ceva anume și nu îmi iese. Pur și simplu mă stresez.

-Ce simțiți când spuneți că vă stresați?

-Mă doare capul.

-Înțeleg, asta la nivel organic, dar emoțional sau sufletește ce stare trăiți?

-Am, de fapt, niște gânduri legate de neputinţa ea, că nu mai pot să fac ce vreau să fac, că nu mai reușesc cum reușeam înainte. Știți, am avut un cal la care țineam foarte mult. Și îmi lipsește. S-a îmbolnăvit și a trebuit să-l dau.

(Proiectarea inconştientă a temerii de pierdere și insecuritate emoțională cauzată de neputință în fața bolii. Este vorba despre un domn diagnosticat cu cancer, în urmă cu patru ani. Apoi mai intervine pierderea atașamentului faţă de ceva îndrăgit la care s-a adăugat, ca factor declanșator, situația epidemiologică din ultimul an…constrângere, neputință în fața sorții).

……………………………………………………………………………………

-Când spuneți că vă enervați, ce altceva mai simțiți?

-Nu știu exact, ceva fizic, intens. Până acum, de-a lungul vieții, nu m-a mai întrebat nimeni ce am simțit, legat de emoții. Nu sunt obișnuit să fac repede o astfel de analiză. Trebuie să stau să mă gândesc la sens când îmi puneți întrebări şi, parcă și uit. Nu știu dacă e de la medicamente sau din alte cauze.

-Cum vă face să vă simțiți faptul că sunteți nevoit să luați multe medicamente?

-Mă gândesc, dacă nu aș mai lua, oare cum ar fi? Ce s-ar întâmpla?

(uneori, în mecanismele defensive (de apărare), inconștiente, omul întrebat ce simte, spune ce gândește. Întrebat ce crede, spune ce ar dori.)

-Cred că munca psihică e mai grea decât cea fizică. Care sunt gândurile care nu vă dau pace?

-Mă gândesc la viață, familie, să fie nepoții bine, să îi văd mari…viața de zi cu zi.

………………………………………………………………………………………

-Faptul că ați fost nevoit să renunțați la mai multe lucruri, cum vă influențează viața?

-Obișnuința, mă doare capul.

-Când apare durerea de cap?

-Îmi e mereu frig, nu beau apă suficient. (evitare inconștientă a răspunsului). Mă gândesc de ce sunt așa prost și îmi pun astfel de gânduri într-o parte (povestește de o altă situație medicală ce-l îngrijorează. I se umezesc ochii și-l fac conștient de acest lucru.)

-Ce se întâmplă acum în dumneavoastră? Observ că ochii vă sunt umezi.

-Când mă gândesc la ele, la gândurile mele, mă întreb dacă nu cumva mă fac de râs. Eu, tot mereu, pun răul în față.

(Tiparele anxioase. O persoană anxioasă are nevoie de control, să știe că poate controla dinainte, să se asigure în avans despre cum vor fi lucrurile)

-Ce simțiți când puneți răul în față mai întâi?

-Parcă nu primesc aer și aici, în piept, îmi apar dureri (somatizare)

Posibil ca citind dialogul de mai sus să gândiţi că lucrurile nu au sens, că nu duc clar, într-o direcţie şi că nu se înţelege mare lucru din ceea ce omul doreşte să spună. Ei bine, acest aspect e frecvent întâlnit în cabinetul unui psihoterapeut.

Oamenii, chiar şi aceia cu bune intenţii, nu îşi dau, de regulă, seama cum exprimă ceea ce doresc să comunice, care le sunt modelele de interacţiune şi tiparele de comunicare;  nu doar cu ceilalţi, ci, mai ales, cu sine. De aici pleacă inflamarea emoţională, în multe dintre situaţii. Felul în care noi ne trăim viaţa interioară îşi pune amprenta, atât în cognitiv, cât şi în emoţional şi organic. Atunci când tiparele devin rigide, repetitive, evitante timp îndelungat, apar şi manifestări la nivel organic; uneori ca somatizare (adică se resimte intens un factor organic fără a exista un diagnostic sau o afecţiune organică reală), alteori apare psihosomatizarea care indică deja o afecţiune organică pe fond emoţional, cum este hipertensiunea arterială, diabetul, ulcerul, gastrita s.a.m.d.).

Valentina Şimon, psiholog sistemic cuplu şi familie

Sursa foto: www.integratedhealthclinic.com