15 Sep 2024
Intervențiile de tip sistemic sunt eficiente, în două din trei cazuri care vin la terapie. Modele specifice de terapie sistemică eficientă au fost dezvoltate pentru cele mai comune probleme de sănătate mintală şi emoţională.
Există multe procese comune modelelor de practică bazate pe dovezi care pot face parte din rutina terapiei de familie bazate pe cercetare.
Terapia sistemică funcționează?
Terapia de familie, ca și medicina, a fost fondată pe rezultatele numeroaselor studii de caz. Din ce în ce mai mult şi terapia de familie a trecut de la studiile de caz la dovezi științifice, ca bază pentru practică, respectiv luarea în considerare a dovezilor științifice disponibile cu privire la „ceea ce funcționează”, pe de o parte, și problemele, nevoile, drepturile și preferințele unice ale clienților, pe de altă parte, dar și luarea de decizii echilibrate și pline de compasiune.
În terapia sistemică, scalele sunt instrumente de evaluare frecvent utilizate. Astfel se încearcă să se ofere o evaluare imparțială a eficienței aplicării metodelro terapiei sistemice, de familie.
“Dovezile ştiinţifice indică faptul că două din trei cazuri se îmbunătățesc cu terapia sistemică. Veți ști după aproximativ 6 până la 10 ședințe dacă terapia de familie vă ajută şi, puteţi evalua progresele, în această etapă. O altă constatare critică este că aproximativ unul din 10 cazuri se deteriorează cu terapia sistemică, mai ales pentru că partenerii au evitat să vorbească despre problemele provocatoare, fie s-au simţit în dificultate și au oprit tratamentul înainte de a avea ocazia să resolve adevăratele problemele. Este posibil, ca în terapie să „ascundeți” problemele, până la momentul în care veţi fi pregătiţi să tolerați suferința pe care o puteți simți atunci când vorbiți deschis despre ele.“ (Alan Carr)
Terapie sistemică funcționează pentru probleme specifice?
În urma diverselor studii, s-a ajuns la o definiție largă a terapiei sistemice.
Astfel, au fost incluse: terapia de cuplu și de familie bazată pe o serie de modele teoretice (sistemică, cognitive – comportamentală, psihoeducațională, psihodinamică sau bazată pe atașament); intervenții în sisteme mai largi decât familia (programe de intervenție multisistemice și multidimensionale) și intervenții în sisteme mai restrânse decât familia, ce ţin de formarea părinților, intervenții psihoeducaționale pentru îngrijitorii membrilor familiei cu afecțiuni medicale precum diabet, panică cronică, boli de inimă și cancer).
Există dovezi clare ale eficacității intervențiilor sistemice, specific pe problemelor centrate pe copil, dar și pe adult şi care fac referire la: alcool și droguri, tulburări de dispoziție, tulburări de anxietate, psihoză și adaptarea la boală și handicap, depresie la adulți, tulburare bipolară, tulburări de anxietate, de panică, agorafobie, tulburare de stres posttraumatic sau obsesiv-compulsivă.
De asemenea, s-a constatat că acest tip de terapie de familie ajută la îmbunătățirea procesului de adaptare, dar și la întârzierea recidivei la adolescenții și adulții cu psihoză care erau tratați pentru boli fizice și dizabilități, dar și ca adjuvant în procesul de îngrijire medical. S-a constatat, totodată, că acest tip de terapie gărbeşte procesul de adaptare la copiii și adolescenții cu astm și diabet și la adulții cu dureri cronice, boli de inimă și cancer. Studiile științifice au dovedit eficienţa intervențiilor sistemice şi în cazul problemelor de somn și hrănire în copilărie, a celor de atașament şi în anumite aspecte ce ţin de abuzul asupra copilului sau tulburări de comportament.
“S-a constatat că familiile adolescenților cu probleme de comportament care au apelat la terapia sistemică sau familială funcţională s-au descurcat mai bine decât cele din grupurile de control netratate sau comparativ cu cele care s-au angajat în tratamente alternative, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală sau alte modele de terapie familială și terapie individuală și de grup pentru adolescenți.
Terapia familială funcțională se bazează pe un model ecologic multifactorial al factorilor de risc și protecție implicați în dezvoltarea problemelor de comportament. Terapeuții se întâlnesc în mod regulat, de obicei săptămânal, timp de aproximativ trei sau patru luni, cu adolescenții și familiile acestora în sesiuni comune şi parcurg, în terapie, cele trei faze distincte: angajarea, schimbarea comportamentului și generalizarea. Terapeuții dezvoltă o alianță terapeutică cu membrii familiei și reduc blamarea și negativitatea în cadrul familiei. În faza de schimbare a comportamentului, ei ajută familiile să dezvolte practici parentale mai bune, abilități de comunicare și de rezolvare a problemelor. În faza finală, ei ajută familiile să utilizeze aceste competențe în mod independent și să generalizeze progresele realizate în cadrul terapiei în contextele de acasă și din comunitate.” (Alan Carr)
Ce procese au loc în terapia sistemică eficientă?
În terapia sistemică de familie, terapeuții și familiile se întâlnesc în mod regulat. Terapeuții se pot întâlni și cu alţi membrii ai familiei extinse sau cu persoane din activitatea şi viaţa clienţilor. Terapia, în sine, se întinde pe 3-6 luni și cuprinde 6-20 de ședințe. De obicei, terapieutul sistemic trece prin trei faze: faza de angajament, faza de mijloc și faza de încheiere.
În faza de angajare, terapeuții stabilesc, de obicei, obiective în domeniile conținutului și procesului. Reîncadrarea și psihoeducația sunt utilizate pe scară largă în faza de angajare pentru a ajuta familiile să ajungă la o formulare mai utilă a problemelor pe care le prezintă.
În faza intermediară, familiile sunt ajutate să atingă obiectivele terapeutice și să rezolve problemele prezente. În cazul familiilor de adolescenți cu anorexie, consum de droguri sau probleme de gestionare a bolii, părinții pot fi invitați să „preia” autoîngrijirea adolescenților în domeniul problematic până când problema prezentată devine ușor de gestionat și apoi să transfere treptat controlul comportamentului problematic înapoi adolescentului.
În faza de încheiere, scopul terapiei este pregătirea familiei să își gestioneze în mod autonom dificultățile, în viitor. Intervențiile cheie, în această fază terapeutică, includ revizuirea lecțiilor învățate în terapie, planificarea prevenirii recidivelor și încetarea sesiunilor.
Sesiunile de terapie sistemică sunt ghidate după modelul de sesiune în cinci părți: (1) planificare (singur sau cu o echipă sau un supervizor), (2) întâlnirea cu clienții, (3) luarea unei pauze de la întâlnirea cu clienții pentru a analiza progresul și a planifica o intervenție de final de sesiune, (4) reconvocarea clienţilor într-o intervenţie finală pentru acordarea de feedback și (5) revizuirea sesiunii (singur, cu o echipă sau cu un supervizor).
Clienții sunt adesea invitați să facă „temele pentru acasă” între ședințe pentru a continua munca alături de psihoterapeut și pentru a facilita rezolvarea problemelor.
În terapia de familie bazată pe cercetare, sistemică, terapeuții acordă prioritate facilitării unor alianțe puternice pe parcursul tratamentului și reducerii negativității. Aceste alianțe sunt între ei și membrii familiei, între membrii familiei sau între membrii familiei și membrii sistemului mai larg.
De asemenea, în cadrul întregului proces terapeutic se pune accentul în mod explicit pe rezolvarea problemei principale prezentate şi nu pe obiective mai largi, cum ar fi dezvoltarea personală sau pe o explorare, la modul general, a problemelor familiale.
Din perspectiva costurilor, cât e de rentabilă terapia sistemică?
Într-o serie de 22 de studii efectuate pe parcursul a 20 de ani, s-a demonstrat că terapia sistemică este mai rentabilă decât terapia individuală. Au fost utilizate baze de date mari din SUA, cu peste 250 000 de cazuri tratate cu ajutorul terapiei sistemice de rutină. Cazurile au inclus familii ai căror membrii au fost diagnosticaţi cu schizofrenie, depresie, tulburări sexuale, tulburări somatoforme, abuz de substanțe, probleme relaționale sau alte tulburări.
Intervenții precum terapia familială funcțională, terapia multisistemică și tratamentul multidimensional s-au dovedit a fi foarte rentabile în cazul tulburărilor de comportament și abuz de substanțe, iar pentru psihoză, cea mai bună soluţie a fost terapia familială psihoeducațională, ca parte a tratamentului multimodal care implică medicație antipsihotică, deoarece reduce nevoia de spitalizare
Aşadar, când vorbim despre terapia sistemică e bine să ştim că funcționează în cazul celor mai frecvente probleme de sănătate mintală la copii, adolescenți și adulți sau pentru problemele de adaptare asociate cu boli fizice. În ansamblu, două din trei cazuri se ameliorează cu terapie sistemică, iar rata de success, de aproximativ 66% este la fel de bună ca în cazul altor psihoterapii.
Sursă: Alan Carr, Colegiul Universitar și Institutul Clanwilliam, Dublin, Articol publicat în “Australian and New Zealand Journal of Family Therapy”, 2016