Cât de important este să impunem limite copiilor?

Doresc să precizez încă de la bun început două aspecte foarte distincte, care se petrec în același timp și context, atât pentru părinte, cât și pentru copil, însă foarte diferit pentru fiecare dintre ei. Aspectul cel mai de impact este cel emoțional.

E important, ca adulți, să admitem că mediul socio-economic influențează tot mai mult familia și ambientul financiar al acesteia. Din punct de vedere cultural, în ziua de azi, față de acum 10 de ani, spre exemplu, toate clasele sociale au acces la toate bunurile existente. Avem, cu toţii, dreptul să intrăm în magazine, să comandăm online, chiar protejaţi de anumite legi. Practic, acum avem cu toţii drepturi însă nu ne permitem, din punct de vedere financiar, toţi, acelaşi lucru.

Dar, de ce, de exemplu copiii bogați nu sunt și cei mai fericiți sau mereu fericiți pentru că au de toate? O variantă de răspuns ar putea fi: “Chiar dacă există o mare diversitate de produse disponibile, felul în care părintele relaționează el însuși cu acest mediu își va pune amprenta în mod direct și asupra copilului”.

Care este caracteristica ce impactează cel mai frecvent adultul?  Propria sa anxietate și un sine slab dezvoltat, rămas, poate, în multe cazuri, la stadiul de copil frustrat ori rănit etc. Când adultul trăiește impedimente de o astfel de natură nu va reuși să fie în poziția de coordonator, de exemplu, față de copilul său și va ceda cererilor frecvente ale copilului care intră în contact cu diversitatea materială din magazine ș.a.m.d..

De departe, cel mai greu este să rămâi într-o stare de echilibru. Echilibrul nu este ceva universal valabil și general, pentru toate persoanele. Este ceva ce trebuie construit, dobândit conform tuturor dorinţelor membrilor noii familii alcătuite.
Iată câteva întrebări ajutătoare pe care vi e puteți adresa pentru a identifica dacă vă aflaţi în echilibru:

1. Cât îmi este cel mai potrivit mie să cheltui pentru cerințele celui mic?
2. Care sunt regulile legate de bani pe care le-ați stabilit în familie?
3. Cât îmi este confortabil emoțional și nu doar cantitativ să scot din portofel?
4. Ce doresc să obțin pe termen lung pentru mine în relația eu-bani-copil?

Cel mai greu pentru părinți, în momentele de autoanaliză, este să îşi concentreze atenţia la ei îşişi. Mulți se lasă furați de sarcina nobilă de a oferi educaţie copilului.

Recent, câteva mămici căutau soluții psihologice la nevoia continuă de a face cumpărături „necesare” copiilor lor. Soluţia se afla, practic formulată chiar de ele în enunţul problemei. Deci, ele trebuiau să se oprească, nu copilul. Nu era o nevoie a copilului şi, de altfel, nu există un răspuns anume într-o astfel de situaţie. Fie, pur și simplu, te folosești de propriul discernământ și te oprești, fie poate există ceva mai adânc, în spate, o anumită nevoie și ar merita explorată cu ajutorul un psihoterapeut.

Dacă limitele nu sunt create în funcție de felul în care eu mă văd pe mine, atunci granițele pe care le fixez ca părinte vor deveni, fie foarte permisive, până la haos, fie rigide, fixate pentru a evita orice formă de confruntare. În astfel de situaţii, ca ultima precizată, relaționarea părinte-copil devine rece, frustrantă, iar copilul va resimți că părerea sau nevoia lui emoțională nu contează.

Un alt lucru esențial ce apare în situaţiile în care părinții nu fixează corect limitele, este cel în care ei înlocuiesc relația emoțională cu obiecte, cu cadouri, mai exact. Copilul învață că iubirea se obține condiționat şi, ca atare, va cere și va pretinde obiecte, de fiecare dată când va simţi nevoia atenţiei din partea unui adult.

Acești copii devin, ulterior, adulții care la rândul lor, în propriile relații de familie, vor oferi bunuri pentru a-și îmbuna partenerul, pentru a fi iertat sau pentru a-și compensa sentimentul de vinovăție.

Din păcate, astfel de comportamente trecute cu vederea, permanentizate sau repetate frecvent creează și contexte propice pentru apariția depresiei la copii, a izolării sau surescitării acestora. Copiii ar putea deveni prea agitați, revendicativi și cu un crescut deficit de atenție pe îndeplinirea de sarcini.

Ca atare, pentru a vă putea trata sănătos copiii şi educa responsabil este nevoie să fiți participanți activi la propria dezvoltare. Nu degeaba se spune cât trăim, învățăm!

Autor Valentina Şimon
Foto source: https://physicsworld.com/