Apropierea și intimitatea emoțională

Științele moderne ale psihologiei, pun în prezent mare accent pe ceea ce înseamnă și presupune atașamentul uman, în relațiile dintre oameni. Acesta determină precum un ADN, felul în care ne vom atașa în relațiile cu partenerii noștri de viața, cu familia sau copiii.

Cea mai bună trilogie despre atașament a fost descoperită și redată de către John Bowlby: Atașamentul (1969), Separarea (1973) și Pierderea în anul 1980, conform Theories in marriage and family therapy of Linda Metcalf.

Ulterior, o altă figură reprezentativă a psihoterapiei sistemice pentru cuplu și familie, Susan Johnson a dezvoltat și dovedit prin studii și cercetare importanța apropierii emoționale, a atașamentului și îmbrățișărilor în supraviețuirea omenirii și relațiilor dintre ei. De fapt, lucrarea sa de doctorat a fost publicată şi a devenit o carte renumită, intitulată “Holdmetight” tr. “Ține-mă strâns în brațe”, apărută și în România. În textul ei este dovedit științific cum conectarea emoțională și îmbrățișările ne influențează direct starea psihică și fizică.

Cum, prin îmbrățișare, se reduce nivelul de stres din organism, uneori ameliorează chiar și durerea fizică atunci când cei iubiți își manifestă apropierea prin empatie.

Inițial, se credea că emoțiile sunt ceva ce trebuie învins sau înfrânat prin rațiune, că ele nu își au locul în viața noastră, ca “fundaţie” pentru buna noastră funcționare și sănătate psiho-emoțională.

Susan Johnson a reușit să scoată la suprafață limbajul interior emoțional și să arate că legătura emoțională (bonding) este cea care determină comunicarea și comportamentele dintre oameni, în cea mai mare măsură. Relația afectivă este baza sigură la care revenim, ori de câte ori ne simțim răniți.

În relația părinte-copil, părintele constituie baza securizantă, iar în relația de cuplu, ea este reprezentată de parteneri. Aici, dezvoltarea ei depinde de fiecare partener și de felul în care au crescut și s-au format în relațiile cu familia lor de origine. Din acest motiv, în terapiile relaționale nu este nevoie de un diagnostic pentru a face terapie, ci mai de grabă, de disponibilitate pentru autoobservație, pentru a crește personal și a-mi ajuta mie însumi să am o relație de cuplu fericită.

Cele mai multe dintre problemele cuplurilor din ziua de astăzi sunt de natură emoțional-relațională. Din varii motive, de-a lungul timpului, cel puțin unul dintre parteneri ajunge să se plângă despre felul în care se simte sau este tratat de către partener, în relație și se va simți nesatisfăcut. Cuplurile pot întâmpina probleme precum: dificultăți în a-și împlinii nevoile legate de intimitate, suportul unuia față de celălalt în desfășurarea traiului zilnic, sprijinul pentru buna funcționare a casei, probleme legate de fidelitate și onestitate, putere, finanțe etc.

Lupta pentru putere, într-un cuplu, de multe ori, pune partenerii la grele încercări. Din cauza ei, se naște o concurență acerbă rareori conştientizată de parteneri. Fiecare ajunge să se simtă justificat în a-și apăra propriile răni astfel că nu vede niciun motiv pentru care să procedeze diferit. Aceste situații sunt, de cele mai multe ori, o consecință a felului în care trăiește și simte fiecare dintre cei doi, o consecință a formării emoționale, a căror date de funcționare au fost implementate, de regulă, în copilăria timpurie. Ele determină modul în care vom trăi și vom fi capabili să oferim apropiere, intimitate emoțională și atenție la nevoile emoționale.

Pentru majoritatea cuplurilor, situația se accentuează negativ și atunci când spun asta, cu tot respectul pentru putere, dar și pentru intimitate, în general bărbații caută mai multă apropiere fizică și o mai mare distanță conversațională, psihologică; pe când femeile vor o mai mare apropiere în dialog, conversațională prin care să ajungă la intimitatea emoțională, și ulterior la cea fizică.

Aceste diferenţe nasc dileme majore pentru cei aflați în relații. Aș dori să fac insist asupra cuvântului intimitate. Nu este legat doar de sexualitate. Pentru ca noi să fim liniștiți, să fim confortabili emoțional, avem nevoie crescută de intimitatea emoțională care este diferită de cea sexuală.

Intimitatea emoțională există și între părinți și copii, în familie, în general, nu doar în cuplu. Intimitatea presupune atmosfera din familie, climatul psihologic şi emoțional în care se trăiește; felul în care fiecare membru se simte în compania celuilalt. Apropierea este cea care permite reglarea emoțională, în caz de conflict, durere, supărare sau frustrare.

Dacă mama, tata sau partenerul meu emoțional nu sunt obișnuiţi să își manifeste emoțiile, să exprime trăirile, atunci nu vor fi capabili nici să se apropie sau să arate înțelegere și toleranță emoțională în momentele dificile, tensionate. Oricare dintre ei va acționa prin retragere emoțională, respingere, tăcere, critică, blamare ș.a.m.d. Adică, oricare dintre ei va arată un nivel scăzut de conectare emoțională.

Conectarea este un alt termen frecvent întâlnit în terapiile prezente și în educarea emoțională a copiilor de către părinți. Fiecare dintre noi are un copil interior. Ca atare, atunci când suferim, ca adulți, avem nevoie, pentru a ne fi bine, pentru a scădea durerea emoțională, să ne conectăm la cel care ne este aproape, care este lângă noi. Desigur, ca adulți, în același timp, e la fel de important să avem propria noastră siguranță de sine, bine dezvoltată.

Nu este posibilă o fericire îndelungată în care să te bazezi doar pe un altul să-ți împlinească nevoile emoționale. În conectare, ne dăm voie să ne simțim așa cum trăim. Primim sprijin nu doar prin cuvinte, ci și din îmbrățișări.

Îmbrățișările sunt vitale pentru redobândirea confortului personal. Înseamnă acceptare, speranță, înseamnă încredere în sine și unul în celălalt; înseamnă: “sunt aici pentru tine orice s-ar întâmpla şi nu am să te judec pentru ce simți, nu te resping pentru că ești furios/ă, nu îți condamn revolta”. Astfel putem fi colaborativi în momente critice și nu doar în cele plăcute. Te accept cu diferențele tale și sunt dispus/ă să descopăr lucruri noi și, în același timp, să lucrez cu mine pentru a vedea ce îmi aduce și mie alinare.

Apropierea este întărită pozitiv și de comunicare. Ele trebuie dezvoltate împreună și nu executate mecanic, fără un conținut emoțional; pentru a nu lăsa loc jignirilor, ignorării sau blamărilor.

Astfel, aducem un aport substanțial atât calității noastre personale, cât și relației pe care ne-o dorim. Cei care trăiesc timp îndelungat în lipsa unei intimități emoționale, a unei forme de atașament sau a apropierii, tind să dezvolte anxietate, depresie, pot trăi retrași și izolați social sau, din contră, au tendința de a deveni ușor irascibili, greu de mulțumit și sensibili în a lua lucrurile personal.

Așadar, folosiți conștientizările emoționale, fie ele plăcute sau neplăcute, pentru a construi noi experiențe și a aduce mai aproape schimbările prin care să deveniți apropiați.

Scoateți la suprafață emoțiile și creați din ele prilej de înțelegere față de sine și apropiații voștri, îmbrațișându-vă, dându-vă voie să trăiți în starea intensă chiar dacă, pe moment, ea pare a nu fi ceea ce vă vine să faceți.

Autor Valentina Şimon, pshitoterapeut sistemic

Sursă foto: https://www.marriage.com/