Sunt psihoterapeut internațional și transcultural, cu formare în psihoterapia sistemică pentru cuplu și familie. Atunci când vei păși în cabinetul meu e important sa știi ca nu îți voi pune vreun diagnostic, nu îți voi face vreo evaluare clinică scrisă prin teste psihologice și nici nu te voi judeca în vreun fel. Te vei numi Client și NU Pacient.

Psihologia și psihoterapia sunt de mult timp o pasiune pentru mine. Încă din copilărie eram persoana din grup care dădea ascultare nevoilor celorlalți sau cea la care se păstrau în siguranţă toate secretele.
Am ales acest drum profesional într-un moment în care psihologia sistemică era la începuturile ei, în România. Am crescut de-a lungul timpului împreună cu această ştiinţă, m-am dezvoltat personal și profesional prin curiozitate și perseverență.